Are un ecran principal de 262K culori, de rezolutie QVGA si un ecran extern OLED, monocrom. Este echipat, de asemenea, cu câteva functionalităţi multimedia: Bluetooth cu A2DP şi cameră de 1,3 megapixeli. Memoria interna este de doar 12 MB, dar poate fi extinsă printr-un card M2.
"Z555 are un design care are menirea de a reflecta personalitatea posesorului său şi de a atrage atenţia. L-am creat pentru cei care îşi doresc un mobil frumos care le reflectă stilul personal şi nu face compromisuri în ceea ce priveşte dotările sau performanţele sale", a declarat Sven Totte, şeful Style Marketing de la Sony Ericsson.
Z555 va fi disponibil în două culori: negru diamant şi roşu, ţinta evidentă a acestuia fiind reprezentată de femei. Nu a fost făcut public încă un preţ pentru acest telefon însă se presupune că nu va fi unul foarte mare.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate