Antena 3 CNN High Tech O idilă virtuală din Second Life s-a transformat într-o tentativă reală de răpire

O idilă virtuală din Second Life s-a transformat într-o tentativă reală de răpire

O idilă virtuală din Second Life s-a transformat într-o tentativă reală de răpire
23 Aug 2008   •   13:15

O femeie din statul american North Carolina a călătorit sute de mile, până în Delaware, şi s-a deghizat în factor poştal, în încercarea de a-şi răpi fostul prieten pe care îl avea online. Kimberly Jernigan, în vârstă de 33 de ani şi fostul ei prieten virtual, în vârstă de 52 de ani, s-au întâlnit prin intermediul comunităţii Second Life, în care utilizatorii îşi pot crea o nouă ?viaţă? online şi pot interacţiona cu alţi membri.

După o primă întâlnire în viaţa reală, relaţia s-a destrămat. Femeia nu s-a consolat cu despărţirea şi, în urmă cu două săptămâni, a încercat să îşi răpească fostul iubit de la locul de muncă. Ea l-a ameninţat cu o armă şi a insistat să o însoţească în maşină, dar nu a reuşit.

Nici acest eşec nu a descurajat-o pe tânără. Ea s-a întors luni la domiciliul bărbatului şi a descoperit că acesta s-a mutat. I-au trebuit încă patru zile ca să afle noul domiciliu al acestuia, a pătruns în apartamentul lui şi l-a aşteptat să se întoarcă acasă. Bărbatul a observat o siluetă stând pe un scaun în locuinţa sa, care avea un obiect îndreptat spre el. Imediat a remarcat că o rază laser era îndreptată spre zona pieptului lui, s-a speriat şi a fugit.

Poliţia a descoperit câinele femeii închis în baie, cu botul legat cu bandă adezivă. Jernigan a fost arestată la aproximativ o oră după acest incident. Femeia era înarmată şi avea asupra ei o rolă de bandă adezivă şi o pereche de cătuşe. Poliţiştii care s-au ocupat de caz au declarat că încidentul este pentru ei o premieră.

Femeia va fi acuzată de tentativă de răpire şi intrare prin efracţie. Ea ar putea fi de asemenea acuzată şi de rele tratamente aplicate animalelor.

Antena3.ro

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close