Antena 3 CNN High Tech Precomenzile pentru Galaxy S8 au fost cele mai mari din istoria Samsung

Precomenzile pentru Galaxy S8 au fost cele mai mari din istoria Samsung

Precomenzile pentru Galaxy S8 au fost cele mai mari din istoria Samsung
Sursa foto: Foto: pixabay.com
25 Apr 2017   •   09:36

Samsung a anunţat că Galaxy S8 a doborât recordul în ceea ce priveşte numărul de precomenzi pentru smartphone-urile proprii, potrivit news.ro.

Fără să ofere cifre concrete, cei de la Samsung au spus că, în comparaţie cu precomenzile de anul trecut pentru binomul Galaxy S7 – S7 Edge, cele de anul acesta au fost mai mari cu 30%, stabilind un nou record pentru companie.

Precomenzile în sine reprezintă doar o fracţie din vânzările unui produs. Importanţa lor este mai mult de ordin statistic.

Având certitudinea că Galaxy S8 va fi bine primit de utilizatori şi cumpărat în cantităţi mari, Samsung mai trebuie doar să-l producă în cantităţi suficiente pentru a face faţă cererii. Până acum, nu sunt indicii că Samsung ar fi subestimat cererea.

De asemenea, este important pentru succesul noului flagship să nu apară probleme tehnice care să-i afecteze imaginea. Până acum singura problemă ivită pare să fie cea care implică o tentă roşiatică a ecranului.

Se remarcă faptul că efectul negativ asupra imaginii companiei avut de modelul Note 7 nu a afectat interesul utilizatorilor pentru produsele companiei.

 

×
Subiecte în articol: Samsung istorie
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close