De altfel, gazeta genoveză este cea care a publicat informaţia potrivit căreia România ar găzdui tabere de antrenament Al Qaeda, informaţie dezminţită de autorităţile române. De atunci, pe site-ul Il Secolo XIX foarte mulţi români au postat comentarii prin care acuză poziţia incorectă a italienilor faţă de ţara noastră.
Il Secolo XIX anunţă totuşi că nu poate spune sigur dacă atacul informatic de joi seara provine din România şi anunţă că autorităţile italiene investighează cazul.
Antena3.ro precizează că nu este de acord cu eventualele atacuri informatice, indiferent dacă acestea provin sau nu din România, dar îşi va păstra întotdeauna drept obiectiv informarea promptă şi corectă a cititorilor despre evenimentele din ţară şi străinătate. În acest context se înscriu şi informaţiile referitoare la conflictul pe internet dintre români şi italieni.
De asemenea, Antena3.ro precizează că forumul este un spaţiu liber, iar site-ul nostru va oferi întotdeauna dreptul la libertatea de expresie tuturor cititorilor.
CITIŢI ARTICOLUL ZIARULUI ITALIAN IL SECOLO XIX
Antena3.ro
Ştiri video recomandate