Antena 3 CNN High Tech Roma antică renaşte... pe calculator

Roma antică renaşte... pe calculator

1 minut de citit Publicat la 08:47 12 Iun 2007 Modificat la 08:47 12 Iun 2007
Roma antică renaşte... pe calculator
O echipă americană a reconstituit imaginea 3D a Cetăţii Eterne, aşa cum arăta pe vremea împăratului Constantin. O parte din oraşul virtual poate fi deja vizitată... pe Internet. Ruinele antice din centrul Romei îi fascinează şi astăzi pe turiştii din toată lumea. Dar vizitatorii îşi pot cu greu imagina măreţia spectacolului urban din epoca de glorie a Imperiului Roman. Specialiştii americani vin în ajutorul turiştilor şi tuturor celor pasionaţi de istorie, cu reproducerea digitală a Romei din anul 320, când oraşul avea un milion de locuitori. Asemenea reconstituiri arheologice pe calculator s-au mai făcut în ultimii ani, dar niciodată la scara unui întreg oraş.

?Este o experienţă fascinantă, o reconstituire cu toată atenţia istorică şi filologică necesară. Vom putea să situăm fiecare monument în contextul său din Forul Roman şi să înţelegem unde ne aflăm?, spune încântat primarul Romei. Călătorii virtuali pot ajunge chiar şi acolo unde nici cetăţenii romani nu aveau acces, de exemplu în subteranele Coliseului. Autorul principal al reconstituirii, un arheolog specializat în tehnologii avansate, nu-şi ascunde admiraţia pentru Imperiul Roman.

Profesorul doreşte să-şi amplifice creaţia pentru a descrie toată evoluţia Romei antice, din epoca bronzului până la prăbuşirea imperiului în urma invaziilor gotice din secolul al Şaselea. Un consorţiu privat va construi, lângă Coliseu, o sală pentru prezentarea Romei virtuale. Dar mulţi turişti vor continua, probabil, să prefere monumentele reale, chiar dacă sunt împovărate de trecerea timpului.  

Antena 3

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close