Antena 3 CNN High Tech România, codaşă la folosirea internetului

România, codaşă la folosirea internetului

România, codaşă la folosirea internetului
03 Dec 2008   •   11:07

Biroul de statistică al Comunităţii Europene a realizat un raport în care arată obişnuinţele şi datele referitoare la folosirea internewtului la nivelul UE.
Analiza arată că în UE, s-au deschis în acest an câteva milioane de linii de internet de mare viteză. Se doreşte însă finanţarea suplimentară a unor astfel de proiecte. Iar România ar putea beneficia de fonduri având în vedere că este printre codaşele Europei în materie.
Eurostat arată că România este pe locul 26 în UE la nivelul de penetrare al internetului, cu doar 30% dintre case fiind conectate- la jumătate de media europeană. Sub noi se situează doar Bulgaria, iar fruntaşi este Olanda cu 86 procente. Oricum România a crescut în doi ani cu 14 procente.
În România internetul de mare vitează este accesibil prin 13 astfel de reţele, cele mai puţine din Europa. Deşi în ultimii doi ani s-au dezvoltat opt servicii de internet de mare viteză, Bulgaria ne-a luat-o înainte cu 21 de reţele broadband, de două ori mai mult decât în anul 2006. Fruntaşii Europei sunt tot olandezii, cu 74 operatori internet de bandă largă, scrie Gândul.
La nivelul UE, în ultimele trei luni, o treime dintre internauţi au folosit serviciul de internet banking sau au interacţionat cu autorităţile publice. Românii se află la coada topului şi în ceea ce priveşte activităţile virtuale desfăşurate la domiciliu. Cei mai mulţi citesc ziare sau reviste (14 %), caută informaţii despre sănătate (11 %) sau intră în contact cu instituţiile publice (9 %).
La polul opus, cel mai puţin folosit serviciu virtual este internet banking-ul (2 %), cumpărăturile şi trimiterea de aplicaţii pentru un loc de muncă (3 % fiecare).
Antena3.ro

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close