Antena 3 CNN High Tech România, pe locul 10 în topul FBI privind infracţiunile informatice

România, pe locul 10 în topul FBI privind infracţiunile informatice

România, pe locul 10 în topul FBI privind infracţiunile informatice
Sursa foto: Foto: web-work-at-home.com
04 Ian 2011   •   09:52

România se află pe locul 10 în topul FBI la capitolul infracţiuni informatice. Mai mulţi tineri au ajuns în atenţia autorităţilor după ce au spart parola NASA sau pe cea a Pentagonului. Principala ţintă a hackerilor români par a fi americanii. În primele 11 luni ale anului trecut, 260 de persoane au fost arestate în urma infracţiunilor online.

Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice a deschis peste 1.300 de dosare penale pentru comiterea unor infracţiuni de criminalitate infomatică, în primele 11 luni ale lui 2010, scrie Gândul. Mai mult, în decembrie a fost anihilată o reţea care a adus pagube de peste 11 milioane de euro companiilor de telefonie din întreaga lume.

Cele mai frecvente infracţiuni pe internet au fost fraudele cu cardul şi pornografia infantilă. Specialiştii din Inspectoratul General de Poliţie spun că sunt în creştere fraudele informatice pe site-urile de comerţ, dar şi atacurile informatice pentru obţinerea unor informaţii despre instrumentele de plată electronică. Adică parole şi coduri de securitate bancară.

De asemenea, în creştere sunt şi infracţiunile privind violarea adresele de email. Cel mai cunoscut caz este cel în care un gălăţean şantaja un cetăţean american, după ce îi spărsese adresa de e-mail. Românul a obţinut astfel 2000 de dolari.

Printre cazurile celebre se mai numără un ieşean care a intrat în baza de date a Pentagonului, un arădean care a accesat ilegal serverele NASA şi olimpicul la matematică arestat în Italia pentru fraude de 200 de mii de euro, recrutat apoi ca poliţist "online".

×
Subiecte în articol: infractiuni FBI top
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close