Antena 3 CNN High Tech Sony Ericsson XPERIA X10 cu sistem de operare Android, prezentat oficial (VIDEO)

Sony Ericsson XPERIA X10 cu sistem de operare Android, prezentat oficial (VIDEO)

Sony Ericsson XPERIA X10 cu sistem de operare Android, prezentat oficial (VIDEO)
03 Noi 2009   •   09:35
Sony Ericsson a prezentat oficial, marţi, noul XPERIA X10, primul său telefon inteligent cu sistem de operare Android 1.6, despre care se speculase că se va numi X3. Handset-ul dispune de display de 4 inch cu touchscreen, cameră de 8 megapixeli, procesor Snapdragon de 1GHz, 3G şi Wi-Fi, plus un slot pentru card microSD. În privinţa designului, telefonul este foarte arătos şi se apropie la dimensiuni de HTC HD2. Noul sistem de operare al Sony Ericsson Xperia X10 este ceea ce-l face mai special decât competiţia. Soft-ul Google beneficiază de un facelift realizat de Sony Ericsson, cu o nouă interfaţă, care a apărut într-un video cu doar o zi în urmă.

Interfaţa Sony Ericsson XPERIA X10


XPERIA X10 oferă două aplicaţii, Mediascape şi Timescape, prin care utilizatorii îşi pot organiza toate datele din telefon într-un mod intuitiv. Sony Ericsson Timescape oferă acces la Facebook, Twitter, fotografii, e-mail-uri şi mesaje text, în timp ce prin Mediascape utilizatorul are acces muzică, fotografii şi videoclipuri de pe YouTube sau serviciul SE ? PlayNow.

Sony Ericsson XPERIA X10, prezentat oficial


Printre elementele interesante introduse de acest smartphone, se numără butonul ?Infinite? care, dacă este apăsat în timp ce utilizatorul ascultă muzică, oferă acces instant la clipurile video referitoare la artistul ce se aude în căşti, relatează www.electricpig.co.uk. Sony Ericsson a introdus şi funcţia de face tagging, astfel încât, după realizarea unei fotografii a unui subiect, acesta va fi ?etichetat? automat la următoarea. Sony Ericsson XPERIA X10 va intra în vânzare din primul trimestru al anului viitor.



Antena3.ro

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close