Antena 3 CNN High Tech Sony lansează Handycam, camera video rezistentă la apă şi la căderi de la o înălţime de până la 1,5 metri

Sony lansează Handycam, camera video rezistentă la apă şi la căderi de la o înălţime de până la 1,5 metri

Sony lansează Handycam, camera video rezistentă la apă şi la căderi de la o înălţime de până la 1,5 metri
Sursa foto: Foto: sony.com
23 Mai 2012   •   23:23

Sony lansează o nouă camera video, Handycam, potrivită în zilele de recreere la piscină, alături de familie sau prieteni. Noua cameră foto Handycam  GW55VE poate fi folosită în apă la o adâncime de până la 5 metri. Este, de asemenea, rezistentă la praf şi căderi de la o înălţime de până la 1,5 metri, astfel că eventualele ploi sau momentele de neatenţie în care utilizatorul poate scăpa aparatul din mână nu mai reprezintă o problemă. 
 
Modelul Handycam GW55VE dispune de cea mai avansată tehnologie pentru a obţine înregistrări video Full HD sau fotografii clare în orice situaţie.

Calitatea imaginii este asigurată de senzorul Exmor R™ CMOS, cu ajutorul căruia utilizatorul obţine fotografii sau înregistrări video bogate în detalii, chiar şi în condiţii slabe de iluminare.
 
Camera este dotată cu obiectiv G, care poate capta imagini diverse, de la scene ample până la cadre foarte apropiate. Zoom-ul optic 10x poate fi extins până la 17x, iar tehnologia By Pixel Super Resolution asigură claritatea detaliilor în fotografiile cu zoom.
 
O altă caracteristică a aparatului este tehnologia Optical SteadyShot care, prin modul “Active”, compensează efectul “tremuratului”, în cazul înregistrării video în mişcare sau cu zoom.
 
Noua funcţie “Intelligent Sweep Panorama” permite captura celor mai ample imagini doar prin apăsarea butonului declanşator şi mişcarea aparatului în direcţia de fotografiere. În timpul mişcării aparatului, cu ajutorul funcţiei de detectare a feţelor şi mişcării, persoanele şi obiectele sunt reproduse în mod natural.
 
O altă funcţie nouă a modelului Handycam este “Self Portrait Timer”, care asigură încadrarea şi focalizarea corectă a portretelor, datorită tehnologiei “Face Detection”.
 
Funcţia “Intelligent AUTO” recunoaşte până la 99 de tipuri de imagini, ajustând astfel setările pentru obţinerea celor mai bune rezultate, iar cu ajutorul modului “Underwater”, înregistrările video subacvatice sunt naturale.
 
Fiind partenerul ideal pentru călătorii, camera foto Handycam are GPS încorporat care reţine unde au fost surprinse imaginile. Astfel, utilizatorii pot vizualiza pe ecranul aparatului sau pe PC harta ce conţine locurile vizitate.
 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close