Antena 3 CNN High Tech YouTube va permite utilizatorilor să descarce clipurile video. Contra cost

YouTube va permite utilizatorilor să descarce clipurile video. Contra cost

YouTube va permite utilizatorilor să descarce clipurile video. Contra cost
Sursa foto: YouTube
13 Feb 2009   •   17:35

Reprezentanţii YouTube vor să răspundă nevoilor unor proprietari de clipuri video şi au anunţat că testează posibilitatea ca filmuleţele să poată fi descărcate, aceasta fiind o alternativă la simpla lor vizualizare pe internet.
"Numeroşi creatori de clipuri video de pe YouTube vor ca rezultatul muncii lor să poată fi accesat de cât mai mulţi utilizatori. Nu au nimic împotrivă în a permite altora să descarce aceste clipuri, atâta timp cât li se oferă credit pentru munca depusă", a spus Thai Tran, product manager YouTube, care a menţionat că taxele pentru descărcarea clipurilor video vor fi plătite prin intermediul serviciului Google Checkout.
Acest demers vine pe fondul numeroaselor reclamaţii făcute de studiourile de film sau de televiziuni, nemulţumite de posibilitatea ca site-ul să ofere acces la conţinut piratat. YouTube a dorit să arate că există şi creatori de clipuri video care sunt disponibili să acorde unor utilizatori posibilitatea de a viziona spoturile chiar şi offline. "Am început să colaborăm cu parteneri care vor ca spoturile video să fie accesate şi vizionate chiar şi offline. În prezent testăm o opţiune care permite autorilor de clipuri video să acorde unor utilizatori posibilitatea de a descărca conţinutul", a declarat reprezentantul YouTube.
Creatorii filmuleţelor video vor putea să furnizeze membrilor YouTube licenţe care permit reutilizarea conţinutului, în anumite limite date.
Antena3.ro

×
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close