Antena 3 CNN Horoscop Viorica Dăncilă, descifrată de numerologi. Ce au descoperit specialiștii despre premierul desemnat

Viorica Dăncilă, descifrată de numerologi. Ce au descoperit specialiștii despre premierul desemnat

Viorica Dăncilă, descifrată de numerologi. Ce au descoperit specialiștii despre premierul desemnat
Sursa foto: Foto: Facebook/Viorica Dancila
de M.Z.    |    23 Ian 2018   •   12:08

România a schimbat trei prim-miniştri în decurs de un an şi două luni. Numerologul Mircea Georgescu a făcut un portret ezoteric al proaspătului premier Viorica Dăncilă, cu plusuri şi minusuri.

După data completă a naşterii, 16.12.1963 (1+6+1+2+1+9+6+3=29=2+9=11=1+1=2), Viorica Dăncilă are corespondenţa numerică 2, spune Mircea Georgescu, iar acest lucru înseamnă un simţ deosebit al măsurii şi al diplomaţiei, capacitatea de a negocia şi a face compromisuri, potrivit libertatea.ro.

De asemenea, au tendinţa de a evita conflictele, acest lucru putând sfârşi prin lăsarea unor probleme nerezolvate și sunt lipsiţi de motivaţia succesului, existând riscul major de a nu-şi împlini capacităţile profesionale la nivelul real, chiar dacă au posibilitatea şi, aparent, dorinţa de a reuşi.
 

×
Subiecte în articol: numerologie viorica dancila
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close