Antena 3 CNN Life Alimente care îți pot salva viața

Alimente care îți pot salva viața

Există câteva categorii de alimente, care consumate periodic, au capacitatea de a preveni apariția unor boli de nutriție cronice, grave.

Alimente care îți pot salva viața
Sursa foto: unsplash.com
de Georgiana Adam    |    09 Feb 2021   •   14:05

Înainte de a le evidenția se cuvine spus că prin „consumate” periodic înseamnă că acestea trebuie incluse în dieta zilnică sau, cel puțin, de două-trei ori pe săptămână. Deși sunt extrem de sănătoase, aceste alimente nu vindecă bolile de nutriție, dar pot reduce riscul și pot ameliora manifestările afecțiunilor. În plus, sunt cu adevărat eficiente numai dacă sunt parte dintr-un stil de viață sănătos.

Peștele gras

Beneficiile consumului de pește gras sunt dovedite. Ceea ce se știe mai puțin este care sunt tipurile de pește cu adevărat eficiente și care sunt cantitățile ideale. Peștele gras este denumirea generică pentru toate tipurile de pește care sunt surse bogate de Omega 3. Din această categorie fac parte: somonul, macroul, crapul de peste trei kilograme, păstrăvul, heringul, tonul și sardinele. Este importantă și cantitatea consumată. Ideale sunt două până la patru porții pe săptămână, a câte 150 de grame de pește.

Un astfel de stil alimentar este capabil să prevină diabetul, hipercolesterolemia, acumularea de trigliceride, asociate cu diabetul, dar și bolile cardiovasculare și accidentele vasculare cerebrale. Mai mult, peștele gras este unul din alimentele care poate menține diabetul sub control, pentru aceasta fiind indicat consumul a cel puțin 300 de grame de pește gras pe săptămână.

Fasolea și alte leguminoase

Leguminoasele, în general, și fasolea, în special, au un conținut bogat de nutrienți, fiind esențiale în dieta bolnavilor de diabet, dar și pentru sănătatea sistemului cardiovascular, prin reducerea nivelul grăsimilor din sânge. Bogate în proteine de natură vegetală și fibre, ajută la scăderea nivelului de colesterol și trigliceride din corp și au capacitatea de a normaliza valorile glicemiei. În plus, sunt o sursă de carbohidrați sănătoși, care oferă energie.

Este foarte important modul în care sunt consumate leguminoasele. Ideal este să fie mâncate simple, combinate în salate verzi sau sub formă pasată cu foarte puțină grăsime adăugată.

Ovăzul

Este considerat un veritabil medicament și este cea mai bună cereală pe care o pot consuma persoanele care au boli metabolice. Este bogat în fibre care susțin eliminarea grăsimilor și scăderea colesterolului și are un indice glicemic foarte scăzut, ceea ce-l face „pâinea” diabeticului. Ovăzul conține potasiu, magneziu, crom, acid folic și Omega 3 și contribuie, cu o singură porție pe zi, la menținerea sub control a glicemiei.

Este demonstrat că o porție de ovăz integral, consumat de patru-cinci ori pe săptămână, poate normaliza valorile colesterolului, fără o schimbare radicală a stilului alimentar.

Usturoiul

Principala lui calitate este aceea că normalizează nivelul trigliceridelor din organism. În plan secundar are și proprietatea de a regla nivelul de glucoză. Aceste calități îl fac un aliment mai mult decât prețios. Interesant este că cele mai multe din calitățile usturoiului să păstrează și atunci când este gătit. Copt, usturoiul este aproape la fel de activ ca și cel crud. Consumat în cantități mici, în fiecare zi (unul-trei căței), este un veritabil medicament.

Afecțiunile mute și dieta

Nivelurile anormale ale unor constante biologice esențiale (glicemie, colesterol) sunt asimptomatice. Chiar dacă în cazul diabetului există o serie de simptome, setea, scăderea în greutate fără motiv și micțiunile frecvente, acestea apar când boala a produs deja pagube ireversibile în organism.

Incapacitatea organismului de a menține la un nivel echilibrat valorile glicemiei, urmare a diabetului, produce și agravează boli de piele, induce o scădere drastică a imunității, face metabolismul incapabil să regleze nivelul trigliceridelor şi este cauza unor afecțiuni oculare care duc la orbire, afectează sistemul vascular, crescând riscul accidentelor vasculare și este unul dintre factorii agravanți în toate bolile virale.

Nivelurile crescute ale colesterolului sunt complet asimptomatice și sunt principala cauză a aterosclerozei, bolilor cardiace și a accidentelor vasculare.

Dieta echilibrată, ca parte dintr-un stil de viață sănătos, respectată corect este în măsură să prevină aceste boli mute și efectele pe care le produc.

Merită menționat faptul că 60% dintre decese au drept cauză bolile cardiovasculare, iar datele statistice arată că circa 12% din populația țării, cu vârsta de peste 18 ani, are diabet. Conform datelor Global Health Estimates, în anul 2018, în România, s-au înregistrat 118.100 de ani de viaţă pierduţi din cauza dizabilităților şi a decesului prematur cauzat de diabetul zaharat.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close