Antena 3 Life „Am 24 de ani și nu pot să stau departe de părinții mei. Despărțirea de ei îmi provoacă atacuri de panică”  

„Am 24 de ani și nu pot să stau departe de părinții mei. Despărțirea de ei îmi provoacă atacuri de panică”  

28 Iul 2018   •   21:41
„Am 24 de ani și nu pot să stau departe de părinții mei. Despărțirea de ei îmi provoacă atacuri de panică”  

„În această perioadă a anului, îmi găsesc adesea Instagramul plin cu fotografii de vacanță ale prietenilor și sunt plină de sentimente de tristețe, frică și jenă: nu am fost niciodată în vacanță cu prietenii, cu iubitul sau de una singură. De asemenea, niciodată nu am rămas de bună voie voie la casa unei rude sau am ratat voit ultimul tren spre casă, nu am locuit în campusul universitar și nu am fost într-o călătorie cu școală. 

Asta pentru că am suferit de atacuri de panică puternice de când îmi amintesc, declanșate fie de depărtarea de casă peste noapte, fie de părinții mei plecând și lăsându-mă în grija unei rude. Când eram mai mică, s-a crezut că sunt un copil dificil, dar odată cu înaintarea în vârstă a devenit clar că problema este mai gravă.

Acum, la vârstă de 24 de ani, îmi controlez aproape în întregime atacurile de panică care se întamplă atunci când părinții mei pleacă, dar încă nu pot sta mult fără ei. Ultima oară când am încercat să petrec o noapte departe de casă, la apartamentul prietenului meu, am avut unul dintre cele mai violente și mai oribile atacuri de panică pe care mi le amintesc: trei ore de convulsii, incapabilă să vorbesc, cu valuri de teroare care mă acaparau, până când, în cele din urmă, prietenul meu a trebuit să mă ducă acasă pentru câ nu a putut suportă să mă vadă așa. 

Mi-a fost sugerat de diverși terapeuți că sufer de atacuri de panică sau de o fobie extremă. Nu există nicio traumă cunoscută în copilăria mea care să explice această frică. Dar dacă trebuie să rămân într-o casă care nu este a mea, fără părinți, mă voi panica. Am făcut tratamente, dar nu au ajutat mult, pentru că îmi este foarte greu să identific cauza temerii.

Din fericire, pentru că chiriile sunt foarte mari unde locuiesc, am reușit să folosesc asta ca o scuză pentru care trăiesc încă acasă și am prieteni care trăiesc și ei cu părinții, pentru a-mi normaliza situația. Am un loc de muncă care nu necesită să călătoresc și mă face să mă simt importantă. Dar atunci când sănătatea mea mintală se schimbă, incertitudinile și temerile mele revin: la 24 de ani, sunt prea în vârstă să mă comport așa. Trebuie să stau pe propriile mele două picioare, pentru mine, pentru familia mea și pentru prietenul meu. Mă tem că răbdarea incredibilă pe care toți mi-o oferă se va epuiza și mă simt ca și cum toată lumea se mișcă într-un ritm mai rapid decât pot ține eu pasul. Am nevoie de mai mult timp pentru a rezolva problema. 

Îmi fac griji că atacurile mele de panică nu vor dispărea niciodată și simt că înot împotriva valurilor în timp ce toată lumea pe care o cunosc este în siguranță pe uscat. În acele momente, mă simt de parcă mă înec, dar uneori, rareori, simt că mă apropii de uscat. 

Sursă: R29
  

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close