Antena 3 CNN Life Care este cel mai nociv: soarele de mare sau de munte? Verdictul dur al specialiștilor!

Care este cel mai nociv: soarele de mare sau de munte? Verdictul dur al specialiștilor!

Mulți români cred că soarele de munte este mai puțin nociv decât cel de la malul mării, în consecință petrec ore întregi în natură fără să mai țină cont de regulile elementare de protecție. Specialiștii atrag atenția că muntele este o opțiune doar mai răcoroasă, nu și mai sănătoasă.

Care este cel mai nociv: soarele de mare sau de munte? Verdictul dur al specialiștilor!
Sursa foto: Pixabay.com
de Gabriel Dano    |    19 Iul 2020   •   11:10

Și în cazul unei drumeții la munte cremele cu factor de protecţie solară ar trebui folosite încă de dimineaţă, „la pachet” cu cele cosmetice. Soarele are beneficiile sale pentru piele doar în primele ore ale dimineţii şi spre seară. Întărirea imunităţii și tratarea depresiei sunt printre cele mai importante beneficii ale "curei" cu soare.

„Este ştiut faptul că atât tinerii, cât şi bătrânii au nevoie de vitamina D. Soarele e cel care face ca organismul să aibă parte de vitamina D în limite normale. La anumite vârste, sigur, trebuie să suplimentăm cu vitamine orice carenţă. Suntem într-o perioadă de pandemie care, probabil, nu va trece nici la anul. Trebuie să fim atenţi la foarte multe lucruri. Vorbim şi de protecţia idividuală, cum ar fi purtea măştii, distanţarea fizică şi spălatul pe mâini cât mai des. Protecţia împotriva radiaţiilor ultraviolete trebuie să fie o altă grijă majoră pentru noi”, a spus Ileana Dumitrescu, medic de familie, pentru Adevărul.

Și în masină este bine să ne protejăm cu creme cu protecție solară

Expunerea la soare este indicat să se facă până la ora 11.00, iar următorul interval sigur este de la ora 17.00 în sus. Dacă nu respectăm cele mai importante două măsuri de protecţie (intervalele de expunere şi cremele de protecţie) ne putem alege cu cancer de piele, arsuri solare, alergii sau afecţiuni oculare.

„Indiferent unde suntem, la mare sau la munte, trebuie să ne protejăm. În intervalul 10.00 - 17.00 nu mai este indicat să facem plajă absolut deloc. De asemenea, indiferent că e soare de mare sau de munte, avem nevoie de creme de protectie de până la +50 factor de protecţie.

Inclusiv în masină este bine să ne protejăm cu creme şi să ne ferim ochii cu cochelari de soare. Soarele este un beneficiu, dar nu trebuie să abuzăm, să ne gândim că suntem tineri şi că putem face orice. Apar efecte care, indifereten de vârste, se vor resimţi”, mai spune medicul de familie.

Umbrela nu protejează de radiații la orele de vârf

În plus, umbrela nu ne poate proteja de radiaţii în orele de vârf. Singura armă împotriva radiţiilor ultraviolete este să nu ne expunem. Radiaţiile dau şi cancere de piele. Şoferii ar trebui să nu plece la drum fără să se dea cu cremă pe mâini. Cel puţin mâna stângă trebuie să fie protejată.

 

×
Subiecte în articol: ultraviolete
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close