Antena 3 CNN Life Cartoful, aliatul sănătății în timpul sezonului rece

Cartoful, aliatul sănătății în timpul sezonului rece

De-a lungul secolelor, cartoful a fost un aliment de bază pentru multe culturi din întreaga lume, oferind o sursă bogată de nutrienți esențiali pentru supraviețuirea în timpul ierniI.

Cartoful, aliatul sănătății în timpul sezonului rece
Sursa foto: Shutterstock.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    02 Noi 2023   •   16:13

Bogat în substanțe hrănitoare, cartoful este o sursă valoroasă de energie, care ne ajută să ne menținem sănătatea și vitalitatea.

Acest aliment modest, dar plin de virtuți, este unul dintre cele mai versatile și sănătoase ingrediente pe care le ai la dispoziție în bucătărie în sezonul rece. Dacă știi cum să-l consumi și în ce cantitate, cartoful are doar beneficii, pe care ți le prezentăm în rândurile care urmează.

Contribuie la alcalinizarea organismului

Cartofii sunt o sursă bogată de potasiu, un mineral care ajută la menținerea echilibrului acido-bazic din organism. Potasiul este considerat un mineral alcalin și poate ajuta la neutralizarea excesului de aciditate din organism, proces important pentru funcționarea optimă a multor procese fiziologice, mai ales în perioada de toamnă-iarnă.

Indiferent că îl consumi sub formă de gulas sau piure, cartoful ajută la reducerea acidității din stomac și la menținerea unui mediu alcalin în sistemul digestiv, datorită acțiunii acizilor organici citric și fumaric din compoziție.

Are proprietăți antiinflamatoare

Cartofii conțin antioxidanți precum vitamina C și vitamina A (sub formă de beta-caroten). Aceștia ajută la combaterea stresului oxidativ asociat cu procesul de inflamare și la reducerea daunelor celulare cauzate de radicalii liberi.

Cartofii sunt o sursă bună de vitamina B6, cunoscută și sub denumirea de piridoxină. Această vitamină joacă un rol important în metabolismul aminoacizilor și poate ajuta la reducerea inflamațiilor, prin sinteza serotoninei și a dopaminei, compuși care pot influența benefic răspunsul antiinflamator al organismului.

Acest aspect nu este deloc de neglijat, mai ales în sezonul rece, când consumul de legume verzi scade, iar organismul se adaptează temperaturilor scăzute.

Menține sănătatea tractului digestiv

Fibrele din cartofi pot acționa ca prebiotice, adică pot servi ca hrană pentru bacteriile benefice din intestin. Acestea ajută la menținerea echilibrului microbiomului intestinal, ceea ce poate contribui la o digestie sănătoasă și la funcționarea sistemului imunitar, asaltat în timpul sezonului rece de viroze și gripe.

Este important să reții că modul de pregătire al cartofilor poate influența beneficiile lor pentru sănătatea tractului digestiv. Cei pregătiți în mod sănătos, prin fierbere sau coacere, păstrează mai multe dintre substanțele nutritive decât cei prăjiți, care pot fi mai puțin benefici pentru digestie.

Pot îmbunătăți controlul glicemiei

Cartofii includ un gen particular de amidon denumit amidon rezistent. Acest tip de amidon nu este complet descompus și absorbit de către corp, ci ajunge în intestinul gros, unde servește ca o sursă de nutrienți pentru bacteriile benefice din flora intestinală.

Studiile efectuate au asociat acest gen de amidon cu numeroase avantaje pentru starea de sănătate, inclusiv reducerea rezistenței la insulină, fapt ce duce la îmbunătățirea controlului nivelului de glucoză din sânge.

Cantitatea naturală de amidon rezistent poate fi mărită prin păstrarea cartofilor în frigider după fierbere, urmând a fi consumați reci a doua zi.

Riscurile consumului exagerat de cartofi

Ca și în cazul altor alimente, nu cartoful în sine este un pericol pentru sănătate, ci consumul excesiv și modul de pregătire neadecvat.

Cartofii sunt o sursă importantă de calorii, în special atunci când sunt gătiți cu grăsimi animale sau consumați sub formă de chipsuri sau prăjiți. Consumul excesiv de calorii poate duce la creșterea în greutate și, implicit, la dezvoltarea obezității, mai ales când cartofii sunt asociați cu carne grasă sau alte legume cu amidon.

De asemenea, consumul frecvent de cartofi prăjiți sau procesați poate crește aportul de grăsimi saturate și sare, ceea ce poate contribui la probleme de sănătate, precum hipertensiunea arterială și bolile cardiovasculare.

În cazul în care cartofii reprezintă o parte prea mare a dietei, acest lucru poate duce la deficiențe nutriționale, deoarece nu furnizează toate substanțele nutritive necesare pentru o alimentație echilibrată.

Cartoful nu ar trebui subestimat în ceea ce privește aportul său nutrițional și beneficiile pentru sănătate. În timpul sezonului rece, acest aliment ne ajută să ne menținem sănătatea și să ne bucurăm de gusturi delicioase și reconfortante.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close