Antena 3 CNN Life Ce haină să-ți cumperi pentru sezonul rece

Ce haină să-ți cumperi pentru sezonul rece

Alegerea unei jachete de iarnă poate părea simplă, dar cum pe piață există o gamă atât de largă de modele și țesături, s-ar putea să-ți ia mai mult timp decât ai crede.

Ce haină să-ți cumperi pentru sezonul rece
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Feb 2023   •   15:53

Unii oameni preferă un palton clasic, care este confecționat dintr-un material precum lâna sau un amestec de lână, care este un bun izolator, pe când alții sunt adepții gecilor sport din fâș sau ai clasicelor haine de blană. În materialul următor te vom ajuta cu sfaturi pentru a selecta mai ușor ce ți s-ar potrivi ție pentru sezonul rece.

De ce să alegi articolele din lână sau blană

Dacă vrei o haină dintr-un material care să rețină căldura, atunci lâna este una dintre cele mai bune opțiuni. Deși produsele din lână au fost, în ultima vreme, înlocuite de fibrele sintetice, lâna este totuși de neînlocuit atunci când vine vorba de confort și căldură. Este ușoară, durabilă și rezistentă la apă, ceea ce înseamnă că nu vei avea probleme dacă ești prins de ploaie sau de o furtună de zăpadă. Lâna merinos este mai moale decât lâna obișnuită și absoarbe transpirația, ceea ce o face perfectă pentru plimbările de dimineață în timpul iernii. Verifică eticheta pentru a te asigura că haina este confecționată în cea mai mare proporție din lână, deoarece unele articole care sunt mai ușoare includ în mare parte alte materiale, cum ar fi nailon și spandex. Paltoanele din lână trebuie să aibă și o căptușeală bună, altfel vor permite vântului să pătrundă destul de ușor. Hainele din blană de animale sunt, de asemenea, o decizie excelentă pentru frig, dar oamenii tind să cumpere blană artificială care nu va ține la fel de cald decât dacă are o căptușeală deosebit de groasă.

Ce să ai în vedere atunci când cumperi o jachetă sport

Una dintre cele mai bune opțiuni pentru zilele geroase este o jachetă de calitate superioară, cum ar fi un brand cunoscut ca Helly Hansen. Acestea sunt confortabile și ideale pentru activitățile de iarnă. Materialul exterior al unei geci este, de obicei, o țesătură compactă, aproape întotdeauna realizată dintr-un material sintetic, cum ar fi poliester sau nailon. Cele mai multe tipuri de geci de iarnă sunt impermeabile, rezistente la vânt și durabile. Numeroase jachete au izolație din puf sau sintetică, iar tipul pe care îl alegi va determina căldura, greutatea și prețul hainei. Puful, realizat din pene de rață sau de gâscă, este un izolator superior, fiind, în același timp, respirabil și ușor. Înainte de a alege un strat de puf, verifică pe etichetă dacă este inscripționată puterea de umplere a acestuia. Cu cât capacitatea de umplere este mai mare, cu atât este mai bună izolația. Puful sintetic nu este la fel de cald ca puful animal și, uneori, este mai voluminos. Cu toate acestea, se usucă mai repede și este mai puțin costisitor.

Optează pentru o haină adecvată stilului tău

O mulțime de detalii pot face diferența dintre o haină oarecare și una care să ți se potrivească la fix. Capul tău va îngheța dacă nu este acoperit corespunzător, prin urmare, caută o haină cu o glugă care să-ți țină cald, de preferat detașabilă. O glugă cu blăniță groasă în jurul ei care să-ți protejeze fața de frig ar trebui să fie un accesoriu de nelipsit pentru geaca ta. De asemenea, un alt detaliu ce ar putea să-ți ofere un plus de confort va fi fermoarul cu două sensuri. Dacă te așezi, s-ar putea să vrei să deschizi partea de jos pentru a face haina mai comodă. Fermoarele trebuie să fie durabile, ușor de închis și impermeabile. Ceea ce dă un plus de funcționalitate hainei tale este și banalul șnur de la tiv. Cu ajutorul lui, vei putea strânge jacheta în partea de jos sau gluga pentru a preveni contactul cu aerul rece. Pentru a-ți personaliza ținuta, alege și o culoare care se potrivește stilului tău. Dacă intenționezi să petreci mult timp în zăpadă, ia în considerare o nuanță care să iasă în evidență, astfel încât să poți fi observat cu ușurință. Dacă știi că-ți vei petrece mult timp afară în a doua parte a zilei, caută ceva care te face mai vizibil, evitând culorile închise.

Un ultim sfat pentru lista de cumpărături: nu uita să te admiri în oglindă cu haina sau cu geaca pe care urmează să o cumperi. Poate că mulți spun că nu este cazul să-ți pese atât de mult de aspectul tău exterior atunci când vine vorba de alegerea îmbrăcămintei de iarnă și că aceasta trebuie, mai degrabă, să fie călduroasă, și nu modernă, însă orice articol de vestimentație care îți place îți va face și ziua mai frumoasă.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Daniel Baciu anunță o schimbare majoră pentru toți pensionari
x close