Antena 3 CNN Life Ce riscuri au produsele din tutun încălzit aromatizat

Ce riscuri au produsele din tutun încălzit aromatizat

Comisia Europeană a decis, în noiembrie 2022, interzicerea vânzării de produse din tutun încălzit aromatizat începând cu 2023 în toate țările Uniunii Europene, inclusiv România, după ce a evaluat riscurile pe care le prezintă consumul lor.

Ce riscuri au produsele din tutun încălzit aromatizat
Sursa foto: Unsplash.com
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Ian 2023   •   13:50

Măsura va fi aplicată definitiv la data de 23 octombrie 2023, după alinierea legislațiilor din țările membre și odată cu epuizarea stocurilor existente de produse din tutun încălzit cu arome.

Iată o parte dintre riscurile avute în vedere de oficialii europeni atunci când au luat decizia:

Creșterea consumului de tutun

Odată cu apariția variantelor aromatizate, consumul de tutun încălzit a crescut în toate țările Uniunii Europene, ceea ce vine în contradicție cu planul european de creare a unei „generații fără tutun”. Mai exact, Comisia Europeană are în plan să adopte treptat măsuri care, până în 2040, să reducă la mai puțin de 5% populația care consumă tutun, pentru a proteja sănătatea și a elimina riscul apariției unor boli grave, cu potențial fatal. La momentul 2022 s-a înregistrat o creștere a consumului, care a fost favorizată și de varietatea aromelor prezente la produsele din tutun încălzit. Studiile recente arată că vânzările de produse din tutun încălzit au crescut cu 10% în cel puțin cinci țări UE, în timp ce produsele din tutun încălzit au depășit 2,5% din totalul vânzărilor de produse din tutun în Uniune.

Aromele vor fi disponibile doar la dispozitivele de vapat, dar doar cele care utilizează nicotină. Astfel, cei care au utilizat aromele la produsele din tutun vor avea acces în continuare la variante diverse de arome dacă vor utiliza țigări electronice.

Consum ridicat în rândul populației tinere

Potrivit unui studiu publicat de National Library of Medicine, variantele de tutun încălzit aromatizat au atras tot mai mulți consumatori adolescenți. Scăderea vârstei de la care oamenii încep să consume tutun, indiferent de forma lui, stârnește îngrijorări de mulți ani, însă odată cu apariția aromelor la tutun încălzit, tentația pentru populația tânără a crescut.

Risc crescut de cancer

Potrivit unor estimări făcute de oficiali din domeniul sănătății, 40% dintre cetățenii Uniunii Europene se vor confrunta cu cancerul la un moment dat în viață. Iar tutunul este considerat un factor de risc major. Acesta este motivul pentru care oficialii europeni și-au propus să facă fumatul „cât mai puțin atractiv posibil”.

„Având în vedere că nouă din zece tipuri de cancer pulmonar sunt cauzate de tutun, dorim să facem fumatul cât mai puțin atractiv posibil pentru a proteja sănătatea cetățenilor noștri și a salva vieți”, a declarat în vara acestui an Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close