Antena 3 CNN Life Constantin Basica aduce la Festivalul Enescu 2025 "Ultima Piesă", un concert compus din propria activitate cerebrală

Constantin Basica aduce la Festivalul Enescu 2025 "Ultima Piesă", un concert compus din propria activitate cerebrală

Sabina Iosub
2 minute de citit Publicat la 12:34 09 Aug 2025 Modificat la 12:34 09 Aug 2025
Constantin Basica, doctor în compoziție, care predă la Universitate Stanford, la Center for Computer Research in Music and Acoustics (CCRMA).
Constantin Basica, doctor în compoziție, care predă la Universitate Stanford, la Center for Computer Research in Music and Acoustics (CCRMA). Foto: Captură Antena 3 CNN

În două săptămâni, Bucureștiul va deveni din nou capitala mondială a muzicii clasicecu  Festivalul Internațional George Enescu, cel mai prestigios eveniment de muzică clasică din România și unul dintre cele mai mari din lume. Printre noutățile majore se numără și seria de concerte imersive Enescu – JTI Immersive Experience, în care muzica dialoghează cu arta vizuală, tehnologia și performance-ul contemporan, oferind publicului o experiență ce stimulează toate simțurile. Constantin Bascia, un compozitor român cu reputaţie internaţională, îşi va transforma undele cerebrale în partitură muzicală şi a explicat, în direct la Antena 3 CNN, cum i-a venit ideea acestui proiect. Antena 3 CNN este partener media al Festivalului George Enescu.

Bascia este apreciat pentru felul în care îmbină muzica, artele vizuale și tehnologia într-un limbaj artistic inconfundabil. În cadrul Festivalului Enescu 2025, va prezenta "ULTIMA PIESĂ", un concert-instalație imersiv, sincretic, în care undele sale cerebrale sunt transformate în partitură muzicală. Proiectul integrează instrumente live, proiecții vizuale și algoritmi AI într-o experiență multisenzorială unică.

Inspirată de "Furtuna" lui Shakespeare, lucrarea creează o vijelie a simțurilor, gândurilor și memoriei. Muzica, imaginile și inteligența artificială se contopesc într-un univers generat direct din activitatea cerebrală a compozitorului, captată prin electroencefalogramă și transformată în semnale digitale ce antrenează sisteme AI cu scop creativ.

El a explicat, în direct la Antena 3 CNN, ce l-a împins să creeze un astfel de proiect, dar şi procesul prin care a trecut.

"Este o idee care dospește de ceva timp în mintea mea. Am fost inspirat de intersecția dintre artă și tehnologie, de experimentele pe care artiștii american le-au făcut încă din anii 60, cu implementarea activității cerebrale în cadrul unui performance muzical. Am participat chiar și eu în public la un concert în care unul dintre colegii mei doctoranzi de la Stanford își folosea activitatea cerbală pentru a cânta cu un sintelizator. De asemenea, am fost și, să zic așa, subiectul unor studii de neuroștiință în laboratorul de neuro-muzică de la Stanford. Deci aveam o oarecare familiaritate cu aceste dispozitive dr electro-encefalograma. Și o altă sursă de inspirație a fost chiar un spectacol pe care colaboratorii mei, Grigore Burlău și Alexandru Berceanu, l-au prezentat în 2014, în care sonificau și creau muzică cu ajutorul stărilor emoționale captate de aceste unde cerebrale", a explicat Constantin Basica, doctor în compoziție, care predă la Universitate Stanford, la Center for Computer Research in Music and Acoustics (CCRMA).

El a explicat că a vrut să aducă un aprot şi din perspectiva de compozitor, explicând procesul de creaţie.

"Am vrut să vin cu un aport din perspectiva mea de compozitor și am vrut să-mi folosesc creierul, acest organ, ca un partener în procesul de creație. Așa că, concret, am stat cu ochii închişi timp de 10 minute cu un astfel de cască de EEG, electro-encefalograma, pe cap şi am înregistrat timp de 10 minute, în timp ce îmi imaginam ce fel de muzică aș vrea să scriu pentru acest proiect, înainte să fi scris ori orice notă pe partitură, și apoi am folosit această bază de date, o colecție mare de vreo 2 milioane și ceva de numere pentru a le converti cu ajutorul unui algoritm pe calculator în note muzicale și pentru a compune de acolo partitura pentru ansamblul de cameră Sanomania, ce va interpreta în spectacolul nostru", a povestit el.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close