Antena 3 CNN Life Cursurile autorizate, o șansă în plus la angajare

Cursurile autorizate, o șansă în plus la angajare

Lumea în care trăim ne dă cea mai bună posibilitate: aceea de a schimba locul de muncă în momentul în care observăm că ceva nu este în regulă la cel actual, sau când zărim un anunț cu o oportunitate care ni s-ar potrivi mai bine.

Cursurile autorizate, o șansă în plus la angajare
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Dec 2023   •   12:00

Este adevărat că, cel puțin acum câțiva zeci de ani, accesul la resurse nu era la fel de ușor și, ca să ajungi să lucrezi într-un anumit domeniu, trebuia să termini studii de lungă durată.

Azi, însă, avem la îndemână platforme și cursuri livrate de persoane care lucrează deja în domeniul respectiv și care abia așteaptă să dea mai departe informația și experiența acumulată de-a lungul anilor.

Cu toate acestea, trebuie să alegi foarte bine ghidajul cui îl vei primi și să te asiguri că la finalul acelui curs vei primi o diplomă autorizată de Ministerul Educației. Asemenea cursuri autorizate ANC online îți vor aduce o șansă în plus la angajare, chiar dacă de multe ori ne gândim că o diplomă nu are atât de mare impact.

Chiar despre asta vorbim azi: despre ce avantaje îți aduce o diplomă autorizată primită la finalul unui curs online. Și, crede-ne, nu sunt puține. Așa că, dacă alegi să urmezi un curs de reconversie profesională, ai grijă să fie unul autorizat.

Avantajele unei diplome autorizate

Acestea sunt diferit cuantificabile de fiecare în parte, însă cele mai des întâlnite sunt cele din acest articol. Dacă și tu ai terminat un astfel de curs, spune-ne în comentarii care sunt avantajele pe care le-ai obținut și inspiră-i și pe alții să urmeze această cale.

  1. Oferă recunoașterea competențelor,nu doar ale tale - pentru că acestea sunt subiective -, ci și ale celor care livrează cursurile. Pentru a putea preda, trainerii au nevoie de o atestare pe care o primesc în urma susținerii unei lucrări. Astfel, vei avea siguranța că cei care urmează să îți fie profesori chiar știu ce se întâmplă în domeniul în care activează.
  2. Au o mai mare relevanță pe piața muncii și dau mai bine în ochii angajatorilor. Mai mult decât atât, diplomele acreditate de Ministerul Educației din România sunt recunoscute și la nivel internațional, așa că astfel vei avea un dublu avantaj atunci când vorbim despre șansele de angajare.
  3. Îți oferă diverse avantaje în procesul de selecție, mai multe decât cele de mai sus, și anume:
  • validarea cunoștințelor;
  • relevanța competențelor - deoarece sunt livrate de persoane care deja lucrează în domeniu și vin cu experiență hands-onși cu o mulțime de sfaturi pe care poți să le pui cu succes în practică;
  • demonstrează dorința ta de evoluție și învățare continuă, care dă mereu bine la orice loc de muncă;
  • ai deja o bază de date de networking, atât de la traineri, cât și de la colegii de curs, iar aceasta poate să fie relevantă.
  1. Îți oferă deschidere spre angajatori, iar acest lucru este un mare bonus. Trainerii sunt persoane care lucrează în domeniu și, uneori, chiar și la firmele la care sunt angajați se caută noi colegi. Dacă reușești să te remarci de-a lungul cursului și să demonstrezi că ai inițiativă, aceștia te vor recomanda mai departe. În același timp, și instituțiile care organizează cursurile au legături strânse cu diverse companii unde pot să ajungă să te recomande.
  2. Învățare continuă și adaptabilitate la piața muncii. Acestea sunt încă două avantaje strâns legate unul de celălalt, pe care cursurile autorizate ți le oferă. De obicei acestea încep de la un nivel basic, de începător și, odată ce avansezi, trec la un nivel tot mai avansat. Asta înseamnă că îți oferă o șansă de a te adapta la nevoile pieței muncii și de a evolua atunci când simți nevoia.

Toate aceste avantaje însă nu înseamnă nimic fără determinarea ta. Poți să începi câte cursuri dorești și chiar să le duci la bun sfârșit, dacă mai apoi nu pui în practică informația primită, totul este în zadar. Ține doar de tine cât de mult îți dorești să evoluezi în noul domeniu spre care ai pornit.

 

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
x close