Antena 3 CNN Life De ce plângem când tăiem ceapa. Soluţia simplă care ne ajută să scăpăm de lacrimi

De ce plângem când tăiem ceapa. Soluţia simplă care ne ajută să scăpăm de lacrimi

Alimentaţia ne poate proteja în lupta împotriva COVID-19. Corpul nostru are nevoie de acele preparate care îi pot asigura necesarul de vitamine şi minerale pentru a face faţă oricărei provocări. 

De ce plângem când tăiem ceapa. Soluţia simplă care ne ajută să scăpăm de lacrimi
Sursa foto: Colaj Facebook/Pixabay
de Georgiana Adam    |    03 Dec 2020   •   15:15

INOVALIMENT, primul târg de invenţii şi inovaţii în domeniul alimentar din România, organizat de Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a susţinut şi a promovat cercetarea, tendinţele, noutăţile şi inovaţiile din domeniul alimentar. 

Acolo s-a remarcat profesorul Dan Cristian Vodnar cu tema "Procesare inovativă pentru alimente bogate în nutrienţi". Profesorul român face parte din top 2% oameni de ştiinţă din lume în domeniul Ştiinţei Alimentelor şi deţine şapte medalii la Saloanele de Inventică din lume. 

Într-o intervenţie la Antena 3, specialistul a explicat multe din curiozităţile cu care ne confruntăm în bucătărie. Spre exemplu, de ce plângem când tăiem ceapa sau cum se obţine un ou fiert perfect.

De ce plângem când tăiem ceapa

Omul care deţine şapte medalii de inventică, la Inovaliment

"Când secţionăm ceapa, în celule aceasta conţine enzime, iar enzimele din celule reacţionează practic cu aminoacizii cu sulf. Aceştia construiesc, de fapt, proteinele. În momentul în care proteinele interacţionează cu aminoacizii cu sulf, se formează un gaz. Practic, un factor de lacrimare care ajunge la nivelul ochilor. 

Atunci când acel gaz intră în contact cu apa de pe globul ocular, totul se transformă în acid sulfuric. Şi, de fapt, ochiul nostru produce lacrimi ca să scape de acea aciditate", a explicat prof. Dan Vodnar, joi, la rubrica Eroul zilei de la Antena 3.

Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, profesorul Vodnar spune că este necesar să răcim ceapa în frigider cu 30 de minute înainte de a o folosi sau să o opărim.
 

×
Subiecte în articol: Eroul Zilei Dan Cristian Vodnar ceapa
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close