Antena 3 CNN Life De ce suflăm în tort la aniversări. Obiceiul are origini antice

De ce suflăm în tort la aniversări. Obiceiul are origini antice

De ce suflăm în tort la aniversări. Obiceiul are origini antice
Sursa foto: foto: pixabay.com
05 Oct 2016   •   11:55

Iubim să ne sărbătorim ziua de naștere pentru tort, suflatul în lumânări, pusul dorinței și primirea cadourilor. Acestea sunt câteva dintre lucrurile de care ne bucurăm în acea zi specială. Dar te-ai gândit vreodată de ce se suflă în lumânările de pe tort? Știi care este semnificația acestui ritual?

Punerea de lumânări pe tort la ziua de naștere a fost o tradiție care a luat naștere acum mult timp. Sunt persoane care susțin că a fost inițiată de pe vremea grecilor antici. Acum, acest lucru a devenit o veche tradiție care a fost urmată de generați, scrie clickpentrufemei.ro.

Conform istoriei, lumânările de pe tort au fost speciale, pentru că era modul prin care oamenii își arătau recunoștința față de zeița greacă a lunii, Artemis. În timpul ritualului, femeile coceau prăjituri în formă rotundă pentru a simboliza luna, iar lumânările au fost adăugate ca decor pentru a reprezenta lumina lunii reflectată.

 

×
Subiecte în articol: tort
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close