Antena 3 CNN › Life › De ce vineri 13 e zi cu ghinion. Superstiții legate de această zi

De ce vineri 13 e zi cu ghinion. Superstiții legate de această zi

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 07:00 12 Noi 2026 Modificat la 07:00 12 Noi 2026
o mana ce tine un pix, orientata catre o agenda cu data de vineri 13
Superstiția potrivit căreia vineri 13 este o zi cu ghinion, este rezultatul suprapunerii unor credințe care au circulat separat timp de secole. Foto: Getty Images

Pentru milioane de oameni, vineri 13 este o zi în care orice plan poate fi amânat, călătoriile sunt privite cu suspiciune, iar întâmplările neplăcute par să capete o semnificație aparte. Teama de această dată este răspândită în special în culturile occidentale și are la bază două superstiții mai vechi: credința că numărul 13 aduce ghinion și asocierea zilei de vineri cu evenimente tragice, potrivit Library of Congress.

De-a lungul timpului, cele două credințe s-au combinat și au transformat vineri 13 într-un simbol al ghinionului. Originea exactă a superstiției nu este pe deplin stabilită, însă istoricii au identificat mai multe tradiții și evenimente care au contribuit la răspândirea ei. Una dintre cele mai cunoscute povești face trimitere la arestarea cavalerilor templieri, în Franța, în octombrie 1307.

Ziua de vineri și numărul 13 aduc ghinion

Superstiția potrivit căreia vineri 13 este o zi cu ghinion nu pare să provină dintr-un singur eveniment. Mai degrabă, este rezultatul suprapunerii unor credințe care au circulat separat timp de secole.

Numărul 13 era considerat nefavorabil în mai multe tradiții occidentale. În cultura europeană, numărul 12 era asociat cu ideea de completitudine și ordine: există 12 luni într-un an, 12 semne zodiacale, 12 zei în mitologia greacă și 12 triburi ale lui Israel. Prin comparație, numărul 13, care depășește această structură, a ajuns să fie privit ca un simbol al dezechilibrului și al dezordinii.

O explicație des întâlnită pentru teama de numărul 13 pornește de la Cina cea de Taină. Potrivit tradiției creștine, la ultima masă a lui Iisus Hristos au participat 13 persoane, iar al treisprezecelea invitat, Iuda Iscarioteanul, a fost cel care l-a trădat. În aceeași tradiție religioasă, răstignirea lui Iisus a avut loc într-o zi de vineri, ceea ce a contribuit la asocierea acestei zile cu suferința și moartea.

O altă poveste provine din mitologia nordică. O legendă vorbește despre un ospăț la care participau 12 zei, până când Loki, zeul cunoscut pentru firea sa vicleană, a apărut ca al treisprezecelea oaspete. În urma conflictului provocat de acesta, zeul Balder a fost ucis, iar întâmplarea a adus durere și suferință. Povestea este adesea invocată pentru a explica reputația negativă a numărului 13, deși cercetătorii atrag atenția că legătura directă dintre acest mit și apariția superstiției nu poate fi demonstrată.

Nici ziua de vineri nu avea o reputație prea bună în unele tradiții. În lumea creștină, era asociată cu răstignirea lui Iisus, iar în anumite perioade istorice era considerată nepotrivită pentru începerea unor activități importante. Astfel, combinarea celor două credințe a dat naștere unei zile considerate deosebit de nefaste.

Potrivit Smithsonian Institution, teama de ziua de vineri 13, în forma cunoscută astăzi, a devenit populară în Statele Unite abia la începutul secolului XX, deși credințele despre numărul 13 și ziua de vineri existau cu mult înainte.

Una dintre primele referințe clare la această superstiție datează din 1834, în Franța. Alte exemple apar în literatura franceză din secolul al XIX-lea. În 1907, romanul „Friday, the Thirteenth”, scris de Thomas William Lawson, a contribuit la popularizarea credinței în Statele Unite. Cartea prezenta o poveste în care un broker de pe Wall Street profita de teama oamenilor față de această dată pentru a provoca panică pe piața bursieră.

De-a lungul timpului, frica de numărul 13 a primit și o denumire medicală: triskaidekafobie. Pentru teama specifică de vineri 13 este folosit termenul paraskevidekatriafobie. Aceste denumiri descriu o teamă intensă asociată numărului sau datei respective.

Ce legătură au cavalerii templieri cu ziua de vineri 13

Una dintre cele mai cunoscute explicații privind originea superstiției face trimitere la un episod dramatic din istoria medievală. Pe 13 octombrie 1307, într-o zi de vineri, regele Filip al IV-lea al Franței a ordonat arestarea membrilor Ordinului Cavalerilor Templieri.

Templierii erau un ordin religios și militar înființat în secolul al XII-lea, cu rol important în protejarea pelerinilor creștini care călătoreau spre Țara Sfântă. De-a lungul timpului, ordinul a acumulat averi și influență, devenind unul dintre cei mai puternici actori ai Europei medievale.

Regele Filip al IV-lea avea însă interese financiare și politice în conflictul cu ordinul. În dimineața zilei de 13 octombrie 1307, sute de templieri au fost arestați în Franța, iar bunurile lor au fost confiscate. Membrii ordinului au fost acuzați de erezie și alte fapte grave, iar unii au fost torturați pentru a obține mărturisiri.

Ulterior, ordinul a fost desființat în 1312, iar ultimul mare maestru al templierilor, Jacques de Molay, a fost executat în 1314.

Coincidența dintre data arestărilor și ziua de vineri a alimentat, de-a lungul timpului, teoria potrivit căreia evenimentul ar fi stat la originea superstiției. Totuși, istoricii nu au găsit dovezi care să confirme această legătură.

Potrivit unei analize publicate de National Geographic, arestarea templierilor din 13 octombrie 1307 este un fapt istoric, însă asocierea evenimentului cu superstiția privind ziua de vineri 13 nu este susținută de documente din perioada medievală.

Mai mult, cercetările prezentate de Stephen Winick, specialist al American Folklife Center din cadrul Bibliotecii Congresului SUA, arată că există referințe scrise la credința în ghinionul zilei de vineri 13 încă din 1834, în Franța. Legătura cu arestarea templierilor pare să fi fost construită mult mai târziu.

Povestea a devenit și mai cunoscută în cultura populară după apariția romanului „Codul lui Da Vinci”, scris de Dan Brown, în care istoria ordinului templierilor și teoriile despre ziua de vineri 13 au atras atenția unui public foarte larg.

Așadar, deși arestarea templierilor s-a petrecut într-adevăr vineri, 13 octombrie 1307, nu există dovezi că acest episod ar fi dat naștere superstiției. Legătura dintre cele două este considerată mai degrabă o explicație populară apărută ulterior decât o origine istorică demonstrată.

În prezent, vineri 13 continuă să fie privită cu teamă de unele persoane, în timp ce altele consideră data doar o coincidență calendaristică. Superstiția rămâne însă una dintre cele mai cunoscute credințe populare din lume, alimentată de povești istorice, tradiții religioase și cultura cinematografică.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close