Antena 3 Life Sorin Mierlea, președintele InfoCons, atrage atenţia asupra ingredientelor din alimentele gata preparate pentru Paște

Sorin Mierlea, președintele InfoCons, atrage atenţia asupra ingredientelor din alimentele gata preparate pentru Paște

de Laura Dinu    |    29 Apr 2021   •   13:58
Sorin Mierlea, președintele InfoCons, atrage atenţia asupra ingredientelor din alimentele gata preparate pentru Paște

Sorin Mierlea, președintele Info Cons, trage un semnal de alarmă cu privire la alimentele sau hrana gata preparată achiziționată online, deoarece în timpul mesei de Paște, putem ajunge chiar la 262 de E-uri, 55 de grame de sare, echivalentul a 27 de plicuri de sare, și de grame de zahăr.

Majoritatea consumatorilor s-au adaptat în ultimul an achizițiilor on-line, fie că achiziționează produse agroalimentare sau mâncare gata preparata. Datorită restricțiilor impuse mulți consumatori, pentru a se proteja și pentru a evita deplasările, au ales sa își facă cumpărăturile on-line atât pentru produsele agroalimentare, de îngrijire a casei, cosmetice, îmbrăcăminte și chiar să comande mâncare gata preparată.

Piața comerțului on-line a luat amploare și foarte mulți operatori economici s-au adaptat și ei perioadei grele prin care trecem, fie că s-au înrolat în cadrul platformelor on-line sau au deschis propria linie de livrare, oferind consumatorului să achiziționeze on-line tot ce are nevoie, însă acest fapt nu trebuie sa împiedice operatorul economic să pună la dispoziția consumatorilor toate informațiile necesare.

Fiți atenți la ingrediente

Chiar dacă achiziționăm aceste produse on-line trebuie să facem aceste alegeri în cunoștință de cauză și să avem la dispoziție toate informațiile privind caracteristicile acestora :

  • Numele sau denumirea comercială, adresa şi alte date de contact (ex.: telefon, email) ale comerciantului de la care achiziționăm produsele;
  • Denumirea produsului alimentar;
  • Lista ingredientelor;
  • Cantitatea netă de produs alimentar;
  • Condiții speciale de transport (pentru alimente congelate sau refrigerate) / depozitare / păstrare și / sau condiții de consum;
  • Ingrediente care pot provoca alergii sau intoleranțe (dacă e cazul)
  • Declarație nutrițională (unde se impune)

Aceste informații trebuie să se regăsească în momentul când selectam un produs de pe un portal on-line sau când utilizăm anumite aplicații ținând cont de faptul că mai există și restricții la anumite ingrediente pentru consumatorii care au anumite afecțiuni sau care nu doresc să consume anumite ingrediente.

În special în această perioadă, când sănătatea trebuie să fie prioritară tuturor altor probleme, să fim mai atenți la alimentele pe care le consumăm și să citim întotdeauna informațiile puse la dispoziție privind ingredientele utilizate, iar dacă un ingredient nu îl înțelegem, nu știm ce înseamnă, mai bine nu achiziționăm acest produs.

Viața și sănătatea sunt cele mai importante lucruri care contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi. In calitate de consumator trebuie să alegem sănătatea și viata atât a celor dragi nouă cât și a celor din jurul nostru.

Cu toate că este responsabilitatea operatorului economic să informeze în mod corect, complet și precis asupra caracteristicilor produsului în limba română, practic să respecte cerințele lingvistice de informare a consumatorilor, până la momentul prezent există numeroase deficiențe privind respectarea legislației existând platforme care nu pun la dispoziție consumatorilor nici măcar ingredientele sau gramajul porției .

Fiecare consumator pune pe masă, cu ocazia sărbătorilor pascale, multa mâncare din diverse sortimente pentru ca masa să fie cât mai bogată, dar totodată și pentru alimentele preparate au fost utilizate ingrediente la care poate nu ne-am gândit.

Masa de Paști – Putem ajunge chiar și la 262 E-uri, 55 grame de sare (27 plicuri de sare) și 50 grame de zahăr (10 plicuri de zahăr)!

Drepturile  fundamentale ale consumatorilor:

  • de a fi protejați împotriva riscului de a achiziționa un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viața, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor și intereselor legitime;
  • de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori;

” In condițiile în care România a ajuns pe primele locuri în cadrul Uniunii Europene la cele mai multe boli tip: cancer, obezitate infantilă este momentul să ne solidarizăm și să înțelegem că viitorul nostru și viitorul copiilor nu poate exista decât dacă avem sănătate. Sănătatea înseamnă cum trăim, ce facem, ce aer respirăm, dar mai ales ce mâncăm. În condițiile acestui semnal de alarmă al Comisiei Europene sper să ne trezim cu toții și producătorii să fie mai responsabili iar autoritățile publice ale statului să își ducă la împlinire menirea pe care o au în slujba cetățeanului.

Așadar, să fim atenți ce cumpărăm, ce consumăm, în ce cantități și să nu transformăm sărbătoarea pascala într-o perioadă de ingerare agresivă de prea multe E-uri. Să nu uităm! Orice substanță, într-o cantitate este aliment, în alta medicament și în alta otravă. Produsele din comerțul autorizat sunt în limitele de cantități reglementate și autorizate, dar când cumulăm mai multe produse care conțin cam aceleași substanțe, se poate depăși doza.

Să  consumăm responsabil cu atitudine!”, transmite Sorin Mierlea, președintele InfoCons.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close