Antena 3 CNN Life Îl recunoști pe tânărul suplu din imagine? Este în topul miliardarilor României și unul dintre cei mai renumiți români la nivel mondial

Îl recunoști pe tânărul suplu din imagine? Este în topul miliardarilor României și unul dintre cei mai renumiți români la nivel mondial

Este unul dintre miliardarii României, însă este de nerecunoscut în imaginile filmate acum foarte mulți ani, postate recent pe o rețea socială.

Îl recunoști pe tânărul suplu din imagine? Este în topul miliardarilor României și unul dintre cei mai renumiți români la nivel mondial
Sursa foto: Cineclic / Facebook
de Laura Dinu    |    27 Mai 2024   •   10:00

Filmarea este realizată în anul 1963, la baza sportivă studențească ”Tei”. Miliardarul nu este însă ușor de recunoscut în imaginile postate. 

În reportajul realizat în 1963, și postat pe o rețea socială de Cineclic, descoperim o bază sportivă plină de studenți care se antrenează: la tenis, la tras cu arcul sau yachting. Printre aceștia este surprins și omul de afaceri Ion Țiriac. 

Cine este Ion Țiriac

Ion Țiriac este născut la data de 9 mai, la Brașov. Acesta este un fost jucător profesionist de tenis român, jucător de hochei pe gheață, și actualmente un influent om de afaceri în Germania, Spania și România.

Ion Țiriac și-a pierdut tatăl la vârsta de zece ani. Tatăl lui a locuit pe aceeași stradă și a lucrat în aceeași fabrică cu Günther Bosch.

Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale.

Ion Țiriac

Studentul Ion Țiriac 1963

Publicată de Cineclic pe Marţi, 26 martie 2024

În 1970, a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros. Talentul său pe teren s-a materializat mai ales la dublu, câștigând alături de Ilie Nastase, în afară de Roland Garros, numeroase alte turnee precum Foro Italico, Open Philadelphia Indoor (1970), Monte Carlo Open, Open Suedia, Italian Open și Canadian Open (1972), Arymehr Cup (1977), alături de Guillermo Villas la Baltimore International și Nice International (1977), Volvo International (1979) și, alături de Adriano Panatta, Campionatului Mondial de tenis, Sao Paolo (1974). Țiriac a fost component al echipei României în Cupa Davis între anii 1959 și 1978, disputând trei finale, cu SUA, în 1969, 1970 și 1972, în toate trei avându-l ca partener pe Ilie Năstase.

Din 1984 până în 1993 a fost managerul lui Boris Becker, tenismen german de clasă mondială.

Între anii 1998 și 2004, a deținut funcția de Președinte al Comitetului Olimpic Român.

Ion Țiriac este, de asemenea, unul dintre cei mai bogați români, fiind proprietarul unui număr mare de firme în domeniul bancar, auto și cel al transporturilor. Este primul român care a intrat în lista Forbes a miliardarilor lumii fiind cotat ca având o avere personală în jur de 1,1 miliarde dolari în martie 2007. În 2022 averea lui era cotată la 8,5 miliarde de lei, înglobată în Țiriac Holdings, care cuprindea peste 40 de companii private din domeniile comerțului auto, imobiliarelor, serviciilor financiare, operațiunilor de leasing și transport aerian, dar și în supraveghere și protecție.

Țiriac a fost căsătorit între anii 1963 și 1965 cu Erika Braedt, jucătoare de handbal. Are copii cu Mikette von Issenberg (model), mama lui Ion Țiriac jr. și cu Sophie Ayad (ziaristă din Egipt), doi copii, Karim Mihai și Ioana Natalia.

 

×
Subiecte în articol: Ion Tiriac miliardar romani
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a desființat cabinetul de război
x close