Antena 3 CNN › Life › La 10 ani scria „director general” pe ușa dormitorului. Azi, Alina Vandenberghe conduce o companie de peste 1 miliard de dolari în SUA

La 10 ani scria „director general” pe ușa dormitorului. Azi, Alina Vandenberghe conduce o companie de peste 1 miliard de dolari în SUA

Sabrina Preda, Sergiu Cora
5 minute de citit Publicat la 19:41 02 Noi 2026 Modificat la 19:41 02 Noi 2026
alina vandenberghe
Alina Vandenberghe. sursa: captură video Antena 3 CNN

Doar 10 ani avea Alina Vandenberghe când a lipit pe ușa dormitorului ei un semn pe care scria „director general”. Iar visul acelui copil crescut și educat în România s-a transformat, peste Ocean, într-o poveste de succes: astăzi este cofondatoarea Chili Piper, o companie din domeniul inteligenței artificiale evaluată la peste un miliard de dolari și considerată al doilea unicorn românesc din Statele Unite.

Am întâlnit-o în ziua alegerilor de la jumătatea mandatului, când americanii decid din nou direcția țării, iar această româncă ce și-a construit viața și afacerea în America ne-a vorbit deschis despre drumul ei, despre diferențele dintre America și Europa, despre o societate tot mai divizată și despre războiul care continuă la granița României.

Un vis de copil, construit în termenii ei

Compania a pornit în 2016, după aproape zece ani petrecuți în America, iar motivul nu a fost doar ambiția, ci și o dezamăgire față de cariera pe care o construise până atunci.

„Am vrut să încep compania mea pentru că am fost un pic deziluzionată de cariera pe care am avut-o în America. M-am simțit mai mult prizonieră decât să mă simt cineva care are succes, deși, când eram mică, la 10 ani, am pus un semn pe ușa de la dormitor pe care scria «director general»”, povestește ea, pentru Antena 3 CNN.

Visul de a conduce o companie mare a rămas, doar că Alina și-a dat seama că nu își dorea să preia ceva deja construit de alții, ci să creeze de la zero un loc de muncă în care regulile să fie cu totul altele.

„Eu voiam să fiu CEO la o companie mare, dar mi-am dat seama că nu puteam să fiu CEO la o companie care deja era făcută. Voiam să fac totul în termenii mei. Am vrut să fie o companie în care oamenii să fie liberi, să nu fie legați de scaun sau sub un neon într-un anumit loc, și să muncească cu bucurie, în loc să o facă de nevoie”, spune ea.

De la Politehnică în țara tuturor posibilităților

Chili Piper activează într-unul dintre cele mai disputate domenii ale momentului, inteligența artificială, un sector în care Statele Unite au luat un avans considerabil față de Europa. Alina s-a format însă acasă, în România, unde a studiat calculatoare la Facultatea de Telecomunicații din cadrul Politehnicii, iar diferența a simțit-o imediat ce a ajuns peste ocean.

„Eu am făcut facultatea în România, am fost la Politehnică, am studiat calculatoare la Facultatea de Telecomunicații și mi s-a părut incredibil să mă simt foarte norocoasă că sunt în America, pentru că există mult mai multă libertate ca să poți crea ce vrei tu și există mult mai multă colaborare. Contractele se închid mult mai rapid. Oportunitatea este mult mai mare de a crea o companie aici decât în Europa”, explică aceasta.

Diferența esențială dintre cele două lumi, spune ea, ține de frică, iar asta nu înseamnă neapărat că un model este mai bun decât celălalt, ci că fiecare are ceva de oferit.

„E clar, partea care ne dă mai multă libertate este că e mai puțină frică. În Europa există foarte multă frică și atunci oamenii se mișcă mai puțin repede, ceea ce are beneficii pe ambele părți. E un beneficiu să te miști rapid, dar e un beneficiu să te și gândești înainte care sunt repercusiunile. Iar atunci eu cred că e o îmbinare între amândouă. Vin și cu partea din Europa, și cu cea din America”, crede ea.

„Sunt democrată convinsă”

Despre alegerile care se desfășoară acum în Statele Unite, Alina vorbește fără ocolișuri, chiar dacă recunoaște că realitatea este mult mai complicată decât o lasă să pară scena politică americană.

Pentru ea, „politica în America este foarte în alb și negru, foarte binară (black and white, very binary). Ești fie republican, fie democrat, fie pro-imigrare, fie ești contra imigrării, pro-taxe sau pro-business. Adevărul este că toate problemele sunt mult mai nuanțate”.

Ca antreprenor, admite că republicanii sunt mai apropiați de mediul de afaceri, însă alegerea ei a fost mereu una clară, influențată, crede ea, de valorile cu care a plecat din Europa.

„Ca business, de exemplu, Partidul Republican este mult mai prietenos cu afacerile, în special cu banii (friendly toward business, especially money). Eu una sunt democrată convinsă (lifelong democrat). Am votat mereu cu democrații pentru că am această percepție, care probabil vine din Europa, care își dorește mult mai multă libertate și compasiune pentru toți. Nu zic că republicanii nu au această caracteristică, o au și ei, dar metodele prin care abordează subiectul sunt probabil mai puțin empatice, sunt mult mai agresive”, mai declară Alina Vandenberghe.

O Americă în care tot mai mulți nu își mai permit traiul de zi cu zi

Deși face parte din elita financiară a Americii și nu resimte direct scumpirile, Alina vede efectele lor în jurul ei, la prieteni și la oamenii cu care lucrează, și spune că o asemenea presiune asupra americanilor nu a mai întâlnit în cei aproximativ 20 de ani petrecuți acolo.

„Eu sunt în procentul de top (top one percent), sunt foarte privilegiată din punct de vedere al accesibilității financiare (affordability) și al prețurilor. Eu sunt mult mai puțin impactată decât prietenii mei sau alți oameni din America, dar văd clar, prin oamenii cu care interacționez, că impactul este unul cum nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp în America. Foarte mulți oameni nu își mai permit să meargă în oraș sau să locuiască în anumite locuri, ceea ce nu s-a întâmplat în America în ultimii 20 de ani de când sunt eu aici. Și atunci văd această dezbinare între oamenii care au foarte multe resurse și cei care au mai puține resurse; există foarte multă tensiune, ceea ce nu mă bucură deloc să văd”, spune ea.

Este imaginea unei societăți divizate, pe care, din păcate, o cunoaștem foarte bine și acasă, în România.

Războiul de la granița noastră

Pentru români, alegerile americane nu sunt doar o poveste de peste Ocean, întrucât politica externă a Washingtonului contează direct pentru prezența militară americană în România și pentru securitatea la Marea Neagră, într-un moment în care războiul din Ucraina continuă chiar la granița noastră. Alina, care își are încă familia acasă, a recunoscut că subiectul o sensibilizează.

„Când ai menționat asta, am simțit că mi se face pielea de găină. Într-adevăr, e un subiect care pentru mine e foarte important. Am și o fundație care promovează pacea. Îmi doresc foarte, foarte mult ca oamenii care sunt acum la putere să aibă capacitatea să rezolve aceste conflicte pe cale amiabilă, fără să fie nevoie să sacrificăm vieți umane. Mi se pare extrem de trist să văd oameni la putere care se agresează unul pe altul, care au așa de multă nevoie de putere încât viața unor oameni nu mai contează. De asta am așa multă speranță, cel puțin în anumite țări din Europa și poate și în anumiți oameni din America, ce aduc un pic de speranță, care reușesc să abordeze aceste subiecte cu atenția și cu delicatețea necesară”, a mai declarat aceasta, pentru Antena 3 CNN.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close