Antena 3 CNN Life Legătura incredibilă dintre lacrimile unei femei și apetitul sexual al bărbatului

Legătura incredibilă dintre lacrimile unei femei și apetitul sexual al bărbatului

Legătura incredibilă dintre lacrimile unei femei și apetitul sexual al bărbatului
Sursa foto: foto: Pixabay.com
17 Ian 2019   •   17:06

Se spune că cel care face o femeie să plângă nu se numește bărbat. Lacrimile ei pun pe fugă partenerul.

Un studiu realizat de cercetătorii israelieni a scos la iveală că o scenă lacrimogenă le afectează viața sexuală pentru că lacrimile conțin o substanță chimică nocivă bărbaților care duce la scăderea nivelului de testosteron.

„Substanța chimică pe care am identificat-o în lacrimi reduce excitația bărbatului”, a declarat Noam Sobel, neurolog la Institutul Weizmann la radioul BBC World Service, potrivit Tabu.

În momentul în care un bărbat se apropie de o femeie care plânge și „inhalează” mirosul lacrimilor îi este afectat nivelul de testosteron, care dacă el nu percepe niciun fel de miros. Acest lucru se întâmplă doar în cazul plânsului emoţional, nu şi în cazul lacrimilor ce apar, spre exemplu, când ne intră ceva în ochi. Doar atunci organismul uman produce această substanţă chimică.

Cercetătorii au conchis că lacrimile dau un semnal clar  de dezintere și că femeile le folosesc pentru a respinde un bărbat. Nu-i de mirare că bărbații găsesc mai puțin atractivă o femeie din momentul în care îi văd prima lacrimă pe obraz.

 

 

×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close