Peste 100 de iubitori de animale și reprezentanți ai unor organizații pentru protecția animalelor, unii veniți din alte județe sau chiar din Germania, au protestat, vineri, la Focșani și Suraia, față de redeschiderea adăpostului privat de câini închis în februarie în contextul unei anchete penale privind uciderea fără drept și schingiuirea animalelor, potrivit Agerpres.
Protestatarii au contestat decizia Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vrancea de a autoriza din nou activitatea adăpostului, în timp ce reprezentanții instituției susțin că au respectat prevederile legale și că nu aveau motive pentru a refuza autorizarea.
În fața sediului DSVSA Vrancea, protestul a început în jurul orei 10:00, sub privirile forțelor de ordine. 'Sterilizare, nu exterminare!', 'Rușine să vă fie!', 'Nu cedăm!' sau 'Pușcărie!' au fost câteva dintre lozincile scandate de participanți, care au cerut autorităților să reanalizeze decizia de redeschidere a adăpostului.
Pentru mulți dintre cei prezenți, imaginile apărute la începutul anului, care au stat la baza sesizărilor privind tratamentele aplicate câinilor din adăpost, au rămas greu de uitat.
Medicul veterinar Marius Chircă, reprezentant al Federației 'Împreună pentru Animale', a susținut că organizațiile membre analizează documentele legate de autorizarea adăpostului și iau în calcul noi demersuri judiciare, inclusiv în privința unor reprezentanți ai instituțiilor statului.
'Cu toții am fost martorii ororilor care s-au întâmplat în acel adăpost și este inexplicabil cum autoritatea care, în mod normal, trebuia să interzică definitiv activitatea îi permite să redeschidă. Am intrat în posesia multor documente, parte dintre ele eliberate de către autoritățile statului, parte dintre ele obținute pe surse, și găsim ilegalități de nedescris. Noi, ca Federație, astăzi nu suntem aici ca ONG-uri, suntem ca reprezentanți ai Federației 'Împreună pentru Animale'. Am creat grupuri de lucru cu avocați de penal, care și în momentul de față analizează foarte atent toate documentele pe care le-am pus la dispoziție. Se constată că sunt multe fapte de natură penală și, evident, vom face acțiuni, de data aceasta nu doar împotriva domnului Daniel Lazăr, ci și a unor reprezentanți ai instituțiilor statului, care, din punctul nostru de vedere, favorizează continuarea ororilor de la adăpostul de la Suraia', a declarat Marius Chircă.
Acesta a criticat și modul în care au fost administrate probele în dosarul penal, susținând că unele dintre înregistrările video puse la dispoziția anchetatorilor au fost eliminate din materialul probator în procedura de cameră preliminară.
'Majoritatea câinilor pe care i-am găsit în adăpost erau foarte bolnavi, într-o stare deplorabilă de sănătate, erau înfometați. Și da, luni de zile a trebuit să-i tratăm, să-i internăm în clinici private, să-i ținem prin cabinete pentru a rezolva problemele. Dar, pe lângă problemele medicale, au avut și foarte multe traume și am observat faptul că au fost schingiuiți. În momentul de față, majoritatea au fost adoptați, dar avem încă câini care nu au putut fi reabilitați. Frica lor de om încă a rămas atât de pregnantă, încât și astăzi se tem de atingerea umană', a spus Ema Stratulat.
După aproximativ o jumătate de oră de protest, o delegație a participanților a fost primită de conducerea DSVSA Vrancea. Discuțiile au durat câteva zeci de minute, însă reprezentanții instituției au explicat că o nouă evaluare a adăpostului, realizată împreună cu protestatarii, nu este prevăzută de legislație.
Protestatarii cer reevaluarea transparentă a adăpostului
'Solicitarea protestatarilor a fost să reevaluăm unitatea împreună, adică cei șapte medici veterinari din cadrul DSVSA Vrancea, care au evaluat și au ajuns la concluzia că respectă condițiile de funcționare și de autorizare, să reevaluăm unitatea împreună, adică DSVSA și cu dumnealor. Așa ceva nu se poate, pentru că nu există cadrul legal. Unitatea a fost evaluată săptămâna trecută și a fost emisă autorizația sanitar-veterinară de funcționare', a declarat directorul DSVSA Vrancea, Mihai Cristinel.
Întrebat de ce instituția nu a așteptat soluționarea definitivă a dosarului penal înainte de a autoriza din nou activitatea adăpostului, directorul a susținut că, în prezent, nu mai există interdicțiile care să împiedice funcționarea acestuia.
'DSVSA Vrancea nu a avut niciun motiv ca această unitate să nu fie autorizată. În speță, medicul veterinar titular are atestat de liberă practică valabil astăzi, controlul judiciar privind limitarea activităților adăpostului a fost preschimbat, adică nu mai există interdicția de a desfășura activitățile respective, noi limitându-ne la competența DSVSA Vrancea, care autorizează, evaluează, controlează, supraveghează, suspendă și interzice activități și automat aplică și sancțiuni. DSVSA Vrancea nu face abuz în serviciu și nici nu favorizează agenții economici', a explicat Mihai Cristinel.
În februarie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au dispus controlul judiciar pentru trei persoane din cadrul adăpostului, cercetate pentru uciderea și schingiuirea animalelor, iar în cazul societății au fost instituite restricții privind încheierea contractelor de capturare a câinilor fără stăpân și desfășurarea activităților investigate. Anchetatorii au arătat atunci că societatea nu a putut prezenta documente justificative privind eutanasierea a 151 de câini. În urma deschiderii dosarului penal, peste 200 de animale au fost relocate cu sprijinul organizațiilor și al voluntarilor.
După discuțiile de la DSVSA, protestatarii s-au deplasat la Suraia, în fața adăpostului Vetmedan. Ploaia nu i-a împiedicat să își continue manifestația, desfășurată în prezența forțelor de ordine.
Protestatar: N-am crezut vreodată că o să mai redeschidă acest adăpost
Printre cei veniți la Suraia s-a aflat și Luminița Florescu, din Gura Humorului, care adoptase anterior câini din acest adăpost. Femeia spune că experiența salvării animalelor și imaginile văzute atunci au marcat-o profund.
'Am venit pentru că Suraia mi-a lăsat traume severe și n-am crezut vreodată că o să mai redeschidă acest adăpost. (...) E greu, greu, nu-mi dispar imaginile de pe retină', a spus Luminița Florescu.
Pentru alți participanți, protestul a fost și un apel la schimbarea modului în care autoritățile gestionează problema câinilor fără stăpân, prin măsuri de prevenție și sterilizare, în locul eutanasierii.
'Noi milităm pentru încetarea masacrelor ce se întâmplă în adăposturile private și nu numai. Nu înțelegem cum este încă posibil ca niște autorități care ar trebui să țină cont de bunăstarea animalelor să ia niște decizii pentru redeschiderea unor locuri ca acesta. E greu de înțeles de ce totuși se mai recurge la astfel de măsuri și nu la o prevenție privind situația exemplarelor canine de pe străzi', a susținut Bogdan Cosma, reprezentant al unei asociații pentru protecția animalelor.
Ajunși în fața adăpostului, protestatarii au constatat că acesta era închis, deși, potrivit programului afișat, ar fi trebuit să fie deschis publicului. Ei au solicitat sprijinul polițiștilor și al reprezentanților DSVSA pentru a putea intra, a vedea animalele găzduite și, eventual, a adopta o parte dintre acestea. Participanții au fost îndrumați să formuleze o solicitare prin e-mail, urmând să primească un răspuns.