Antena 3 CNN Life Lumea animalelor Un american a renunţat la viaţa de corporatist ca să fotografieze câini în întreaga lume. A spus că este mai fericit ca niciodată

Un american a renunţat la viaţa de corporatist ca să fotografieze câini în întreaga lume. A spus că este mai fericit ca niciodată

Alina Drăguşin
3 minute de citit Publicat la 07:01 01 Mar 2025 Modificat la 07:01 01 Mar 2025
Poza cu fotograful John Fabiano si catelusa lui, Viola, pe o plaja
Fotograful John Fabiano călătoreşte în toată lumea împreună cu Viola, căţeluşa lui. Sursa foto: CNN

John Fabiano, un iubitor de câini originar din Buffalo, New York, a fost dintotdeauna fascinat de relaţia dintre dintre îndrăgitele animale şi stăpânii lor. Însă, el nu şi-a imaginat că ar putea, de fapt, să transforme această pasiune într-o carieră. Până în urmă cu trei ani, când a renunţat la viaţa de corporatist ca să fotografieze câini alături de oameni în întreaga lume. Într-un interviu acordat pentru CNN Travel, bărbatul a spus că este mai fericit ca niciodată.

După ce a realizat că îi place foarte mult să fotografieze câini, John Fabiano, care se simţea neîmplinit la corporaţia pentru care lucra, a început să îşi facă "un plan de evadare". Iar în 2022, el l-a pus în aplicare: şi-a dat demisia din funcţia pe care avea ca să călătorească prin lumea întreagă şi să documenteze prin obiectivul aparatului de fotografiat diferite legături între câini şi oameni, potrivit CNN.

Mai mult, fotograful a decis ca în noul capitol al vieţii să o ia şi pe căţeluşa lui, Viola. Iar în unele dintre imaginile de colecţie pe care le publică pe social media, aceasta apare alături de el.

În cei peste doi ani de când şi-a început proiectul "Wags Around the World", americanul a vizitat, special, Groenlanda pentru că şi-a dorit să pozeze câini din rasa Greenland, care sunt foarte puternici, ei fiind construiți pentru viața dificilă de atelaj în condiții arctice. În Germania a mers pentru câinii din rasa Ciobănesc German, iar în Japonia, pentru cei din rasa Shiba Inus – o rasă de câine de vânătoare.

"Am părăsit lumea corporaţiei şi eu nu puteam să fiu mai fericit decât sunt acum sau să mă distrez mai mult decât se întâmplă în prezent", a declarat John Fabiano în cadrul interviului oferit pentru un jurnalist de la CNN Travel.

În alegerea ţărilor în care şi-a dorit să fotografieze câini alături de oameni a ţinut cont de anumite aspecte. El a vrut să imortalizeze "diferite profile şi diferite relaţii pe care oamenii le au cu câinii", conform sursei citate.

John Fabiano a mai mărturisit că şi-a împărţit proiectul "Wags Around the World" în patru categorii, respectiv: câini sălbatici, câini de lucru, câini de rasă şi "câini defavorizaţi", conform sursei citate.

"Există anumite relaţii pe care eu am vrut să le văd. De exemplu, felul în care eu îmi tratez câinele este cu mult diferit de cel în care alţi oameni din toată lumea îşi tratează câinii. Astfel, eu mi-am dorit să arunc o privire în legătură cu acest aspect", a mai povestit fotograful.

John Fabiano a mai dezvăluit că el nu a avut o cameră de fotografiat profesională până în 2020, iar în timpul pandemiei de COVID-19 el a urmat mai multe cursuri de fotografie. Totodată, el a început să fie mai atent cu sumele de bani pe care le cheltuia ca să reuşească să salveze cât mai mulţi pentru noul său vis. 

El şi-a început călătoria în jurul lumiii în martie 2023, când a ajuns în Germania. Aici, el a cunoscut o femeie care are 10 câini din rasa Ciobănesc German şi a simţit o legătură instantă.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close