Antena 3 CNN Life Mesaje Paște. Ce să le transmiți celor dragi în zi de Sărbătoare

Mesaje Paște. Ce să le transmiți celor dragi în zi de Sărbătoare

Mesaje Paște. Una dintre cele mai importante sărbători din acest an, Învierea Domnului Iisus, este prilej pentru apropiere şi momente de linişte şi bucurie alături de cei dragi. E momontul așadar pentru cele mai calde MESAJE PAȘTE FERICIT. 

Mesaje Paște. Ce să le transmiți celor dragi în zi de Sărbătoare
Sursa foto: pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Apr 2022   •   11:31

Mesaje Paște. Pentru unii, Paştele e un moment de întregire a familiei, în care îşi doresc pace şi bucurie. Pentru alţii, e o zi în care se distrează ceva mai mult sau scapă de serviciu ori de şcoală. Pentru mine e pur şi simplu o zi minunată, pe care vreau să o împărtăşesc cu voi. Paşte fericit!

Mesaje Paște. Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Mesaje Paște.  Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Mesaje Paște. Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Mesaje Paște. Căldură în suflet, familie reunită, sentimente împărtășite, satisfacție maximă și bafta la ciocnit…ouă!

Mesaje Paște. Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie și dragoste!

Mesaje Paște.  Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniștea vine din sufletele noastre. Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre. Paște Fericit alături de cei dragi!

Mesaje Paște.  Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine!

Mesaje Paște.  Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet Linişte şi Pace şi Fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a Înviat !

Mesaje Paște. Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!

Mesaje Paște. Fii în sentimentul Paştelui…astăzi fii înţelegător, fii alături de cei dragi, fii cel care le iartă pe toate, fii în sentimentul Paştelui. 

Mesaje Paște. De Paşti…Dincolo de cadouri, de petreceri… se află adevărata semnificaţie a Paştelui, încearcă să-i dai lumină şi să o trăieşti cu adevărat. Hristos a înviat!

Mesaje Paște.  De Paşti…Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a Înviat!

Mesaje Paște.  Minunea Învierii să îţi aducă în suflet împăcare, armonie, iertare şi iubire! Priveşte cu seninătate înainte şi bucură-te de un nou început alături de tot ceea ce contează pentru tine!

Mesaje Paște. Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii!

Mesaje Paște.  E ziua în care se naşte speranţa, iubirea şi gândul bun. E ziua în care iertăm şi dăruim. E ziua Învierii domnului. Paşte fericit!

Mesaje Paște. Cu ocazia acestei zile deosebite îţi urez ţie şi familiei un Paşte Fericit şi sănătate că în rest le faci pe toate!

Mesaje Paște.  Sfintele sărbători să vă aducă numai gânduri senine, lumină în suflet şi multe bucurii alături de cei dragi. Paşte fericit!

Mesaje Paște. Sărbătoarea Învierii varsă-n noi speranţă, bucurie şi nu lacrimi peste întreaga viaţă. Sărbătoarea și nu masa în lumină ne-a-mbracat, Hristos, nu Iepuraşul, pentru noi a înviat! SĂRBĂTORI FERICITE!

Mesaje Paște. Iubirea ne aduce pe toţi împreună, oriunde am fi. Îi avem pe cei dragi în sufletul nostru. Să ne bucurăm de Sfintele Paşte, de căldura căminului. Oriunde aţi fii, bucuraţi-vă de Paşte şi primiţi lumina Învierii Domnului.

Mesaje Paște.  Fie ca ziua sărbătorilor pascale să vă aducă multă sănătate şi să aveţi parte de tot ce vă doriţi. La mulţi ani! Din partea mea…Sărbători fericite!

Mesaje Paște.  Fie ca Învierea Domnului să îţi aducă bucurie în suflet, la toată familia ta şi să nu uitaţi niciodată de Dumnezeu că el este Tatăl nostru, al tuturor. Vă urez un Paşte Fericit!

×
Subiecte în articol: mesaje Paște
Parteneri
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust
x close