Au trecut șase ani de la teribila accidentare suferită de Mihai Neșu la unul dintre antrenamentele lui FC Utrecht. Fotbalistul a rămas paralizat pe viață, a fost părăsit de nevastă iar părinții i-au murit.
Tot ce i-a mai rămas este fundația care îi ajută pe copiii români cu dizabilități și dragostea suporterilor de fotbal, care nu l-au uitat pe cel alintat Bichonul.
Iata cum explica, într-un interviu pentru Trinitas, cum vede acum viata:
„Mi-am dorit toata viata sa fiu fotbalist. A fost dorinta mea cea mai mare. Si a doua cea mai mare, sa am fooooaarte multi bani. Ce sa fac cu ei? Nu stiu! Nu mi-am dat seama nici acum.
Nu stiu de ce mi s-a intamplat asta (n.r. accidentarea) . Pe mine m-a ajutat sa ma descopar pe mine care eram cu adevarat, nu ce voiam eu sa par.
Tot ce mi se intampla in fiecare zi ma face sa ma intorc de unde am plecat toti. Adica la Dumnezeu. Parca nu te mai deranjeaza ca esti in scaun.
Toti avem sanse egale: bolnav, sarac, bogat, sanatos. Cred ca Dumnezeu mi-a dat multe daruri pe care nu le-am luat in seama, eu m-am chitit pe fotbal. Celelalte le-am aruncat la gunoi.
Aveam talent si la desen, la pictura, dar mai ales la modelaj. Eram singurul care aveam rabdare. Dar, din pacate, nu le-am dat importanta. Eram animalul din om pe teren si cand plecam acasa eram mielusel linistit.
Voiam sa demonstrez tuturor ca desi eram mic si firav, ma pot lupta cu oricine de la egal la egal. Aveam o vointa extrema. Lumea a iubit-o, nu stiu cat de folositoare mi-a fost asta, dar lumea m-a iubit asa.
Fotbalul e un sport vazut mai putin ortodox, dar mi-a oferit prietenii care imi erau cei mai credinciosi. Si asa m-am dus si eu pe drumul asta, al credintei”, a zis Mihai Neșu pentru Trinitas.
