Antena 3 CNN Life Neversea 2021 nu se mai ține: Festivalul a fost amânat pentru anul următor

Neversea 2021 nu se mai ține: Festivalul a fost amânat pentru anul următor

Festivalul Neversea 2021 a fost amânat pentru 2022, anunță organizatorii, care spun că decizia a fost luată din cauză că timpul a fost prea scurt pentru ca evenimentul de la malul mării să fie ținut în cadrul actualelor condiții de pandemie.

Neversea 2021 nu se mai ține: Festivalul a fost amânat pentru anul următor
Sursa foto: Facebook/ Neversea
de Mia Lungu    |    02 Iul 2021   •   11:33

Anunțul vine în condițiile în care, în luna mai, organizatorii spuneau că Neversea, care urma să aibă loc în luna iulie pe plajă la Constanţa, va fi reprogramat tot în acest an, fără a avansa însă o dată.

Potrivit unui mesaj postat vineri pe Facebook, ”din cauza timpului extrem de scurt pentru organizarea festivalului în actualele condiții de pandemie, am fost nevoiți să luăm cea mai dificilă decizie de până acum. După o analiză atentă a opțiunilor noastre, printre care s-a numărat și mutarea Neversea în toamnă, am decis să nu obligăm pe nimeni să facă vreun compromis în privința experienței avute - fie el spectator, membru al echipei tehnice sau artist”.

Organizatorii spun că au ”făcut tot ce le-a stat în putință (și chiar mai mult)” pentru ca evenimentul să se țină anul acesta, însă au fost nevoiți să renunțe.

Cei care și-au cumpărat deja bilete pentru Neversea 2021 vor fi informați prin email în privința opțiunilor lor, se mai spune în mesaj.

×
Subiecte în articol: Neversea 2021 festivalul amânat
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close