Antena 3 CNN Life Oameni Actorul Marcel Iureș împlinește 65 de ani

Actorul Marcel Iureș împlinește 65 de ani

Actorul Marcel Iureș împlinește 65 de ani
02 Aug 2016   •   10:30

Actorul Marcel Iureș s-a născut la 2 august 1951, la Băilești, județul Dolj. A absolvit în 1978 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din București.

În perioada 1978-1980 a jucat la Teatrul National Cluj, după care a desfășurat, începând din anii '80, o prodigioasă activitate teatrală la teatrele ''Bulandra'' și ''Odeon'' din București. Dintre piesele de teatru în care s-a remarcat, prin talentul, prezența scenică și profunzimea interpretării, amintim: ''Romeo și Julieta'' (1978), ''Cum vă place'' (1979), ''Hamlet'' (1985, în rolul lui Horatio), ''Dimineața pierdută'' (1986), ''Merlin sau țara pustie'' (1991),''Richard al III-lea'' (1993), ''Trei surori'' (1995), ''Caligula'' (1996, în rolul principal), ''O noapte furtunoasă'' (1999). A jucat, de asemenea, în spectacolul ''Hamlet'', pus în scenă în 1996 de Tompa Gabor la Teatrul Național din Craiova. Această montare a piesei ''Hamlet'' a fost desemnată ''Cel mai bun spectacol al anului 1996'', distincție acordată de Secția Română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru din România (AICT). 

Marcel Iureș a făcut senzație în cadrul unui turneu susținut în Marea Britanie în 1993 și 1994 cu spectacolul ''Richard al III-lea'', în regia lui Mihai Măniuțiu.

În prezent joacă la Teatrul de Comedie în spectacolul ''O scrisoare pierdută'' de I.L. Caragiale (Nae Cațavencu), a cărui premieră a avut loc în anul 2011, precum și în spectacolul ''Absolut!'', un one-man show, producție a Teatrului ACT, adaptare după ''Ivan Turbincă'' de Ion Creangă, ambele spectacole regizate de Alexandru Dabija.

Din 1995, Marcel Iureș este președinte al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele primei scene independente de teatru din România. Dintre spectacolele în care a jucat pe scena Teatrului ACT menționăm: ''Creatorul de teatru'' de Thomas Bernhard (premiera în 2001), ''Ultima bandă a lui Krapp'' de Samuel Beckett (2003), ''Capra sau cine e Sylvia?'' de Edward Albee (2007), ''Acasă la tata'' de Mimi Brănescu (2009), toate în regia lui Alexandru Dabija.

Se remarcă, de asemenea, în spectacole la Teatrul Național de Televiziune sau la Teatrul Național Radiofonic. 

Joacă, astfel, alături de alte mari nume ale scenei românești (Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Silvia Popovici, Irina Petrescu, Mariana Buruiană, Traian Stănescu, Gheorghe Cozorici, Marcel Iureș, Virgil Ogășanu, Constantin Dinulescu, Matei Gheorghiu, Marian Hudac, Alfred Demetriu ș.a.) în spectacolul ''Stâlpii societății'', de Henrik Ibsen, adaptat și ecranizat de Televiziunea Română în anul 1988, în regia lui Dan Necșulea, precum și în ''Subprefectul'' de Duiliu Zamfirescu, regia artistică a lui Eugen Todoran (premiera în 1985), alături de Valeria Seciu și Ștefan Sileanu, tot o producție a Televiziunii Române.

Marcel Iureș face parte, alături de Maia Morgenstern, Anne Marie Ziegler, Coca Bloos, Eugen Cristea, Claudiu Bleonț și alții, din distribuția spectacolului radiofonic ''Albă ca Zăpada și cei șapte pitici'' de Frații Grimm, regia artistică Toma Enache, a cărui premieră a avut loc în 2012. De asemenea, face parte din distribuția spectacolului de teatru radiofonic ''O scrisoare pierdută'' de Ion Luca Caragiale, adaptarea radiofonică și regia artistică Alexandru Dabija (2012), precum și din distribuția piesei ''Bacchanalia'' de Goran Stefanovski, scenariul radiofonic și regia artistică Mihai Lungeanu, difuzată în premieră la 28 noiembrie 2013.

Și în domeniul cinematografiei prestația sa actoricească este remarcabilă, Marcel Iureș creând roluri de neuitat : ''Vis de ianuarie'' (1978), ''Punga cu libelule'' (1980), ''Castelul din Carpați'' (1981), ''Să mori rănit din dragoste de viață'' (1983), ''Sezonul pescărușilor'' (1985), ''Domnișoara Aurica" (1986), ''Cei care plătesc cu viața'', ''Vacanța mare'' (1988), ''Un bulgăre de humă'' (1989), ''Balanța'' (1991), ''O vară de neuitat'', ''Somnul insulei'' (1993), ''Faimosul paparazzo'', ''Fii cu ochii pe fericire'' (1999), ''Amen'' (2002, în regia lui Costa Gavras), ''3 păzește'' (2003). A mai jucat în lungmetrajele lui Radu Gabrea ''Călătoria lui Gruber'' (2008) și ''Mănuși roșii'' (2011).A jucat, alături de Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Mihaela Sârbu, Barry Gifford, precum și mulți alți actori de renume ai cinematografiei românești, în filmul ''Tatăl fantomă'' (2011, regia Lucian Georgescu), deținător al Premiului special la Festivalul de Film International Almaty "Shaken's Stars" 2012.

După 1995, i-au fost deschise porțile Hollywood-ului: a jucat în ''Misiune: Imposibilă'' (''Mission: imposible'', 1996), alături de Tom Cruise, în ''Pacificatorul'' (''The Peacemaker'', 1997), împreună cu Nicole Kidman și George Clooney, în ''Războiul lui Tom Hart'', 2002, avându-i ca parteneri pe Bruce Willis și Colin Farrell. 

Mai recent, Marcel Iureș a primit rolul principal în filmul "Octav", o producție cinematografică regizată de Serge Ioan Celebidachi, fiul renumitului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache. Filmul "Octav" este o coproducție România-Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. 

Marcel Iureș este președinte de onoare al Festivalului național de teatru tânăr Ideo Ideis, organizat anual la Alexandria de Asociația culturală T.E.T. Alexandria, precum și președinte al Festivalului Internațional de Film independent ANONIMUL. A fost invitatul special al celei de-a treia ediții a maratonului teatral ''25 de ore de teatru non-stop'', desfășurat la Sibiu în zilele de 30 și 31 martie 2013. 

A fost distins, în cadrul Galelor Premiilor UNITER, la edițiile a VII-a (1999) și a X-a (2002), cu Premiul pentru cel mai bun actor în rolul titular, iar la ediția a XII-a (2004) a primit Premiul pentru Excelență. A primit, de asemenea, Trofeul pentru ''Cea mai importantă personalitate a teatrului românesc'' (2001), oferit de Fundația pentru Teatru și Film Tofan, iar în noiembrie 2008, Marele Premiu ''Flacăra'', în cadrul unei Gale organizate la Teatrul Național București.

În cadrul Galei Comediei Românești festCo 2012 i-a revenit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Cațavencu din spectacolul "O scrisoare pierdută" de I.L Caragiale și pentru one-man show-ul din spectacolul "Absolut!". La cea de-a XV-a ediție a ceremoniei decernării trofeelor "Oscar românesc-pentru excelență", care a avut loc la 20 septembrie 2012 la Alexandria, Marcel Iureș s-a numărat printre personalitățile cu rezultate deosebite în diverse domenii de activitate cărora le-a fost decernat un astfel de trofeu — o statuetă de metal suflată cu aur, replică modificată a celebrului Oscar american.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: aniversare zi de nastere actor
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close