Antena 3 CNN Life Oameni Eroul Zilei. Consilierii onorifici ai ministrului Mediului

Eroul Zilei. Consilierii onorifici ai ministrului Mediului

Eroul Zilei. Consilierii onorifici ai ministrului Mediului
Sursa foto: foto- captură Antena 3
05 Apr 2019   •   12:55

Doi copii din Vatra Dornei au fost numiți consilieri onorifici ai ministrului Mediului. Georgian și Andrei Frățiloiu au impresionat o țară întreagă după ce au facut curățenie pe strada lor.

Sătui să vadă doar gunoaie în drumul lor spre școală, băieții și-au sacrificat timpul pentru joacă și s-au hotărât să ecologizeze zona Todirenilor din localitate, cu propriile mâini.

Micutii au strâns, timp de câteva zile, resturile aruncate pe marginea drumului de localnicii lipsiți de bun simț. Cei doi i-au cerut străbuniculului lor mai mulți saci și, în câteva ore, au adunat toate deșeurile din zonă, strângând în final patru saci cu gunoi.

Fotografia lor a fost distribuită pe toate rețelele de socializare, ajungând până la ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.

„Noi vedeam foarte multe gunoaie și nu am vrut să ne intoxicăm sau să plutească multe gunoaie pe apă. Am fost la unchiul nostru, am luat niște saci și am început să le strângem, cu ajutorul tatălui și al unchiului meu. Am strâns 8 saci de gunoaie în 3 zile. Prima dată a luat-o ca pe o glumă. Credeam inițial că va fi ușor, dar până la urmă și așa a fost”, a spus Andrei Frățiloiu. 

Ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu- „Consider că de mici ar trebui să avem o educație în ceea ce privește gestionarea corespunzătoare și a colectării selective a deșeurilor. Toată lumea trebuie să învețe că deșeul trebuie să devină sursă. Am hotărât de anul trecut că anul 2019 va fi numărul 1 de pornire a unui drum în care toată lumea va începe să colecteze selectiv. Andrei și Georgian vor veni la București la Minister pentru că vom începe campania de curățenie de Paște. Ei vor participa la prima lor ședință de colegiu ministerial, în care vom face strategia pentru începerea acestei campanii”. 

×
Subiecte în articol: Eroul Zilei
Parteneri
Mărturia unui pacient care a supravieţuit la ATI din Spitalul Pantelimon
x close