Geniul Leonardo Da Vinci a fost analizat mereu prin prisma lucrărilor sale. Şi acestea nu au fost puţine la număr sau lipsite de controverse. Însă ceva neştiut de foarte multă lume trebuie menţionat: geniul marelui artist se pare că ar fi fost dat de o boală. Iată câteva repere din viaţa lui Leonardo Da Vinci:
Leonardo DaVinci s-a nascut in 1452, la Vinci, fiu nelegitim al lui Piero di Antonio, care a mai facut zece copii cu doua neveste. Nu a fost niciodata agreat, din cauza firii sale taciturne, petrecandu-si tot timpul desenand, singur, pe campuri. 
La 14 ani a plecat la Florenta sa se faca pictor. Abia dupa ce a intrat in Confreria Pictorilor Florentini au inceput sa se stranga referiri despre ciudateniile firii sale: lucra in permanenta la ceva, dormind cate 15 minute la fiecare patru ore, era vegetarian, cand isi aducea aminte sa manance, traia singur, n-avea iubite, desi era extrem de frumos, cu parul blond, lung, buclat si ochi albastri.
Era de parere ca: "Numai solitudinea iti ofera libertate!". Adeseori, cand lucra in atelierele Confreriei, ramanea pironit, cu penelul in mana.
Da Vinci SUFEREA DE O BOALĂ
Din aceste relatări ale oamenilor timpului reiese faptul că pe lângă geniu, DaVinci suferea de o boală, de o afectiune a creierului foarte rara si foarte ciudata, careia nu i s-au descoperit cauzele sau tratamentul nici in ziua de astazi. Bolnavul, desi ambidextru - aceeasi abilitate la ambele maini - manifesta o tendinta de a vorbi si a scrie cursiv... invers, in oglinda, fiind nevoie de o mare concentrare pentru a traduce in limbaj normal. Pentru aceasta operatiune este nevoie de cateva secunde in plus, adesea acesti oameni fiind considerati intarziati mintal, pentru ca le lipseste spontaneitatea dialogului.
Departe de a fi intarziati mintal, oamenii care sufera de aceasta stranie afectiune dau dovada de o minte geniala, "universala", putand sa exceleze in multe domenii, daca ar putea duce pana la capat ce intreprind. Pentru ca, avand o foarte mare putere de patrundere a detaliilor, ei au probleme la asamblarea intregului.
Cand efervescenta mintala este maxima, bolnavii nu supravietuiesc. Specifice acestei afectiuni, care, de regula, este descoperita abia cand copilul incepe sa vorbeasca pe "pasareasca" lui, sunt "crizele jacksoniene atipice", in care corpul intepeneste ca la crizele de tetanie, ochii se fixeaza asupra unui punct, ca si cand bolnavii ar fi absorbiti total de ceva. 
Din cauza ca "ard" prea multi neuroni, au nevoie de multa odihna ca sa se refaca. Cand sunt foarte nervosi sau emotionati, nu se mai pot controla, turuind "invers", de nu-i intelege nimeni.
Matteo Bandello, un mare admirator al Maestrului, credea ca Leonardo gandea mult fiecare detaliu, de aceea ramanea "intepenit" astfel. "Cand isi revenea din contemplatie, mai tragea o tusa si pleca grabit acasa", scria Bandello.
Aceste stari "extatice" puteau fi acele crize jacksoniene atipice, dupa care bolnavul trebuie neaparat sa doarma. Si somnul de 15 minute la fiecare patru ore este un indiciu al bolii.
Astfel, genialitatea transpusă prin intermediul tablourilor sale poate fi interpretată altfel având la îndemână aceste informaţii despre viaţa marelui artist. Tablourile care l-au consacrat (Cina cea de taină, Gioconda) şi care au fost analizate cu mare atenţie de cei mai renumiţi cercetători pot fi decriptate prin prisma ultimelor detalii care au ieşit la iveală despre viaţa şi starea de sănătate a lui Da Vinci.
Au mai fost si alte indicii. Odata, intrand in audienta la Lodovico il Moro, Duce de Milano, pentru a se recomanda, nu a reusit sa vorbeasca. S-a dus acasa si i-a scris in liniste o scrisoare in "oglinda", in care isi enumera calitatile de savant: inventator, inginer, pictor, sculptor, muzician, matematician, anatomist, astronom, geolog, biolog, filosof, scrie Melania Papadache.
Aceste detalii uimitoare deschid o nouă uşă care ne ajută să interpretăm şi să înţelegem viaţa geniului Leonardo Da Vinci.
