Antena 3 CNN Life Oameni Moartea ei s-a transformat în viaţă. Copila care a ajutat lumea, dar n-a apucat să-şi vadă visul împlinit

Moartea ei s-a transformat în viaţă. Copila care a ajutat lumea, dar n-a apucat să-şi vadă visul împlinit

Moartea ei s-a transformat în viaţă. Copila care a ajutat lumea, dar n-a apucat să-şi vadă visul împlinit
Sursa foto: Foto: www.charitywater.org
15 Aug 2012   •   09:33
Samantha Paul ar trebui să plănuiască zilele acestea aniversarea fiicei ei, Rachel. În schimb, ea se află în Etiopia şi scoate apă din fântâna construită în memoria fiicei ei. Era visul fetiţei de 9 ani, pe care nu a mai apucat să-l trăiască.

Totul a început într-o după-amiază de duminică, după ce s-au întors de la biserică. Rachel i-a povestit mamei ei despre un bărbat care a venit la şcoală la ea pentru a strânge donaţii pentru oamenii din Africa. Fetiţa a rugat-o pe mama ei să nu-i mai serbeze ziua de naştere şi să doneze banii organizaţiei respective.

Fără petrecere, fără cadouri scumpe. Cea mai mare dorinţă a ei era ca oamenii să doneze pentru campania respectivă”, povesteşte mama fetei.

În momentul în care Rachel a auzit că în Africa există copii care n-au nici măcar apă să bea, ea a încercat prin toate mijloacele să strângă câteva sute de dolari de la apropiaţi şi să le doneze. Nu a strâns suma dorită, dar şi-a promis ca în anul următor să strângă mai mult. Însă anul următor n-a mai venit pentru Rachel.



La câteva săptămâni după aceea, Rachel a fost implicată într-un accident de maşină. Pronosticul medicilor a fost unul sumbru. În timp ce zăcea pe patul de spital, oamenii au auzit despre dorinţa ei şi au început să doneze bani pentru copiii din Africa.

Rachel nu a mai trăit să-şi vadă visul cu ochii, însă modesta campanie a atins un nivel la care nimeni nu se aştepta. Oamenii au donat nu mai puţin de 1,26 MILIOANE de dolari. Adică suficient pentru crearea a 149 de fântâni în Etiopia.



La un an de la moartea fiicei sale, Samantha a vizitat Etiopia. „Lumea cunoştea povestea lui Rachel şi avea poze cu ea. Se rugaseră pentru ea şi pentru noi toţi.”.

Oriunde se ducea, Rachel era acolo. Faţa zâmbitoare a fetiţei se afla pe tricouri, pe postere, dar şi pe o placă memorială dintr-un parc ce primise numele ei.



Dorinţa pe care Rachel şi-a pus-o la cea de-a noua aniversare a însemnat atât de mult pentru Etiopia! Copiii etiopieni umblau cu orele pentru a ajunge la o fântână cu apă. Şi de multe ori, apa pe care o beau era murdară şi îi îmbolnăvea.

Acum, aceiaşi copii beau apă curată din fântânile aflate la câţiva metri de ei. Zâmbesc, sunt fericiţi şi îi mulţumesc fetiţei cu spirit de sacrificiu.


60.000 de oameni din Africa au acces la apă potabilă datorită lui Rachel.

 


 

×
Subiecte în articol: apa
Parteneri
Temperaturi de vară în România! Prognoza pe 2 săptămâni
x close