Antena 3 CNN Life Oameni Pictorița de icoane care l-a întâlnit pe Dumnezeu. „Eram vie, dar nu mai eram în corp”. Află povestea ei!

Pictorița de icoane care l-a întâlnit pe Dumnezeu. „Eram vie, dar nu mai eram în corp”. Află povestea ei!

Pictorița de icoane care l-a întâlnit pe Dumnezeu. „Eram vie, dar nu mai eram în corp”. Află povestea ei!
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
de S.T.    |    25 Dec 2017   •   21:40

Într-o dimineaţă neagră de vară, un accident de călărie avea să-i întoarcă des­ti­nul pe dos unei tinere de doar 24 de ani.

Carolina Tănase nici n-apucase bine să trăiască, să se bucure de viață.

A privit de atunci lumea de la înălţimea scau­nului cu rotile. Îşi aminteşte că putea doar să gândească.

Nu mai ştie cât a durat. „Eram vie, dar nu mai eram în corp. Mă ridicam și îi vedeam pe toți pe lângă mine, apoi nu i-am mai văzut. Aveam o stare de bine, am simțit să intru înapoi în corp, era o senzație stranie. Parca mi-am înghițit spiritul, în fracțiunea aceea de secundă m-am uitat spre cer și am zis nu vreau să mor”, povestește ea.

Carolina s-a întors atunci.  În seara aceea a intrat în co­mă.

S-a trezit după o zi, dar nimic nu a mai fost la fel. Știa însă că lângă ea, nevăzută, e o prezenţă care o protejează.

Carolina Tănase pictează icoane. Mare parte dintre picturile sale sunt inspirate din viziunile de la accident.

Află povestea ei urmărind materialul video de mai jos!

 

×
Subiecte în articol: Editie Speciala icoane Dumnezeu
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close