Antena 3 CNN Life Oameni România, unită de proteste. Violenţele din Bucureşti, din perspectiva unui fotograf. „Dă-i, mă, şi lu` ăsta!”

România, unită de proteste. Violenţele din Bucureşti, din perspectiva unui fotograf. „Dă-i, mă, şi lu` ăsta!”

România, unită de proteste. Violenţele din Bucureşti, din perspectiva unui fotograf. „Dă-i, mă, şi lu` ăsta!”
Sursa foto: Foto: Mircea Struţeanu
de Dana Sinpetru    |    18 Ian 2012   •   09:24

Protestele care au avut loc în ultimele zile în România au adus laolaltă oameni din toate categoriile sociale. De la pensionari până la studenţi, toţi au ieşit în stradă ca să-şi strige nemulţumirile. Bunici, tineri şi mame, toţi uniţi de o singură problemă: grija pentru ziua de mâine.

Fotograful  Mircea Struţeanu a fost în mijlocul oamenilor şi ne-a povestit care a fost atmosfera la protestele din Bucureşti, precum şi modul în care jandarmii au acţionat.

În noaptea de luni spre marţi, cea mai mare parte a acţiunii s-a concentrat la Universitate. Abia după miezul nopţii s-au mai plimbat pe străzi mici grupuri de scandalagii. Din mozaicul de oameni, mi-au atras atenţia trei grupuri diferite: studenţii, băieţii de cartier” şi intelectualii. Am văzut şi un negru, pe care l-aş încadra la participant spontan", a declarat Mircea Struţeanu pentru www.antena3.ro.



"Unul dintre cei mai devotaţi participanţi ai mişcării mi s-a părut bărbatul urcat deasupra intrării în Universitate. Aveam senzaţia ca stă acolo de trei zile, suspendat în aer şi timp, fără să mânânce, fără să bea sau fără să se oprească din mişcareaperpetuum mobile” cu steagul”.

"Duminică am alergat mult mai mult pe străzi, între Unirii şi Universitate. Zburau tot felul de obiecte dure, mari si grele, lumea urla dezorganizat. Era să fiu lovit de cataroaie şi de un căruţ de hypermarket.”



“Un tânăr biciclist a fost bătut din întâmplare. Era la cinci metri în faţa mea şi la alţi câţiva în lateralul unor jandarmi care mărşăluiau spre grupul din Unirii. Stătea lângă bicicletă şi se uita. Au trecut aproape toţi pe lângă el, mă pregăteam să mă mişc, când îl aud pe unul dintre ultimii spunând "ia dă-i, mă, şi lu' ăsta". Apoi, colegul l-a îndoit cu bastonul pe biciclist până a căzut. Nu vă imaginaţi că a fost un masacru, a fost scurt, câteva secunde. N-a avut timp să protesteze biciclistul. Abia după ce şi-a adunat ochelarii, a văzut lumea cu alţi ochi”, povesteşte Mircea Struţeanu.



“Luni a leşinat un băiat la Universitate. Sper să nu fi fost mai grav, căci nu mişca deloc şi era alb ca varul la faţă. A venit ambulanţa instantaneu şi oamenii îi aclamau puternic pe medici, dar nu-i prea lăsau să-şi facă treaba”, a continuat Mircea, care spune că este obişnuit să pună pasiunea pentru fotografie în locul siguranţei personale.



„Sunt obişnuit să pun fotografia înaintea siguranţei de câţiva ani de zile. Este totuşi o siguranţă aparentă. Pe lângă fotografie, eu lucrez serile şi ca instructor de escaladă şi m-am căţărat pe stânci în zeci de ţări. Tot timpul este vorba despre un echilibru calculat între risc şi pericol”.

„Oamenii cu păreri importante pe care-i cunosc sunt îngroziţi. Ideal ar fi totuşi să nu se bată lumea, să nu rupă pubelele, să nu spargă florării şi nici să nu polueze aerul Bucurestiului, şi aşa vai de el, cu gaze lacrimogene” a mai spus fotograful.

MAI MULTE FOTOGRAFII REALIZATE DE MIRCEA STRUŢEANU LA PROTESTE, ÎN GALERIA DE MAI JOS


Vino alături de noi pe Facebook şi comentează cele mai recente informaţii despre protestele din stradă

Citiţi şi:

"Băsescu te crede dobitoc! Eşti de acord?" Imaginile care "strigă" nemulţumirile românilor


 

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close