Antena 3 CNN Life Oameni Sorin Apostol, paramedicul SMURD care trăieşte pentru a ajuta

Sorin Apostol, paramedicul SMURD care trăieşte pentru a ajuta

Un maramureşean demonstrează în fiecare zi că un singur om poate face fapte bune cât zece. Sorin Apostol este pompier la ISU Maramureş, paramedic la SMURD şi salvamontist la unitatea din Borşa.

Sorin Apostol, paramedicul SMURD care trăieşte pentru a ajuta
Sursa foto: Sorin Apostol/Facebook
de Georgiana Adam    |    11 Feb 2021   •   12:32

Când nu salvează vieţi la propriu, pe teren sau în vârf de munte, face tot posibilul să ajute indirect oamenii aflaţi în nevoie.

Se implică în campanii umanitare, strângeri de fonduri sau chiar maratoane de zeci de kilometri care pot aduce banii necesari persoanelor care au nevoie disperată de ajutor.

''Prima campanie umanitară în care m-am implicat a fost în 2010. A fost cumva un început pentru mine în ceea ce înseamnă implicare socială. Am organizat o campanie de ecologizare la nivelul oraşului Borşa. Am fost coordonator local şi judeţean. Partea tristă a fost la început, lupta pe carem am dus-o cu concetăţenii mei, pentru că nimeni nu credea că unii oamenii o să meargă pe munte sau prin oraş, să strângă oameni în mod voluntar, fără să fie plătiţi, gunoaie pe care alţii le-au aruncat. Am avut multă presiune psihică, dar într-un final am reuşit să adun câteva sute de voluntari şi am adunat în câteva ore peste 30 de tone de gunoi. De acolo a pornit o întreagă aventură. Undeva prin 2013 am participat la un curs de voluntar SMURD. Acolo am aflat că este foarte important să ştii ce trebuie să faci atunci când cineva se află la necaz, când cineva este rănit, accidentat şi poţi să salvezi viaţa cuiva dacă tu ai cunoştinţele necesare şi nu e foarte complicat.

Pe lângă faptul că este paramedic SMURD, Sorin Apostol este şi pompier, salvamontist, dar şi tătic de două fetiţe.

''Din păcate, nu este o viaţă care să aducă o satisfacţie financiară foarte mare, pentr că voluntariarul, aşa cum ştiţi, nu se plăteşte, de aceea îi spune şi voluntariat. Are şi alte satisfacţii. Trăim viaţa mult mai intens, ne facem foarte mulţi prieteni, socializăm mult mai bine şi avem o oarecare satisfacţie că am făcut o diferenţă în lumea asta. Asta e cel mai important'', a spus Sorin Apostol în cadrul rubricii ''Eroul Zilei''.

×
Subiecte în articol: Eroul Zilei Sorin Apostol paramedic smurd
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close