Am credinţa că cineva încearcă să fure Crăciunul, nu Grinch, ci o societate care se secularizează pe zi ce trece şi după cum vedeţi au dispărut marile scenete ale naşterii în oraşele Europei. Se încearcă o resetare a lumii, o schimbare a lumii în care sărbătoarea Naşterii Domnului să nu mai fie, Crăciunul să nu mai amintească de naşterea lui Dumnezeu pe pământ, ci globuleţe, brad, reni, Moş Crăciun şi tot felul de lucruri.
Eu cred că vom face rezistenţă pentru că sunt foarte mulţi oameni credincioşi şi care îşi dau seama că fără credinţă viaţa nu mai are rost, nu face sens. Şi atunci insistăm foarte mult ca viaţa spirituală să existe, să nu se restrângă doar la spaţiul casei pentru că se încearcă lucrul acesta, fără pelerinaje, fără manifestări publice.
Până la urmă, credinţa, spun noile curente sociologice, ţine de casă şi de intimitatea sufletului. Nu! Credinţa ţine şi de comunitate. Eu trăiesc într-o comunitate, am o parohie care însumează un cartier din Bucureşti şi acest cartier, în inima lui are Biserica.
În drum spre piaţă sau spre supermarket, omul are nevoie să se oprească la Biserică.
Credinţa şi experienţa lui Dumnezeu, încă din primele veacuri ale creştinismului, au fost o experienţă comunitară. Spune Iisus: Unde veţi fi doi sau trei adunaţi în numele meu, voi fi şi eu cu voi!
Adică, până la urmă, Biserica asigură o sănătate psihică a unei comunităţi. La tot stresul acesta, toată lumea se plânge acum că în timpul pandemiei a crescut coeficientul de stres şi de depresie, s-au dublat practic, mai ales în rândul tinerilor.
Aici este rolul lui Dumnezeu pentru noi. Atunci când umanitatea a trecut prin perioade grele, singurul sprijin din interior, ceva care să te construiască în interior nu poate fi decât Dumnezeu. De aceea, nu cred că se vor închide Bisericile. Sănătatea psihică a unei comunităţi ţine de Biserică.
Părintele Visarion Alexa: Tinerii sunt credincioşi şi au un suflet foarte fragil. Pot intra în depresie că au pierdut tramvaiul
În perioada în care a fost lockdown total, în prima parte a pandemiei, foarte mulţi oameni îmi spuneau: Părinte, vrem să vă auzim.
Tinerii sunt oameni credincioşi. Ei, mai mult decât noi cei ajunşi la o anumită vârstă, au nevoie de Dumnezeu pentru că trec prin nişte sensibilităţi sufleteşti extraordinare. După cum ştiţi, generaţiile de tineri care urmează să vină sunt foarte sensibile sufleteşti, au un suflet foarte fragil. Pot intra în depresie că au pierdut tramvaiul.
Pot intra în anxietate că au luat o notă rea, ceea ce pentru noi nu se întâmpla. La ei, lucrurile stau altfel. Cred că ţine de societate, de tehnică. Au un program foarte alert şi nu pentru că le este impus, ăsta este paradoxul. Societatea s-a construit astfel încât viaţa copiilor a devenit foarte alertă. Nevoile societăţii sunt foarte alerte şi eu cred că prin asta se fragilizează sufletul unui tânăr pentru că el nu mai are contact cu bunicii lui.
Eu am crescut pe piciorul bunicului meu. Nopţile mele nu erau la televizor, pe net, pe Facebook. Nopţile erau cu poveşti interminabile ale bunicului meu despre lume, despre geografie, despre istorie. Cele mai fascinante călătorii le făceam în nopţile de vară cu bunicul, care mă ducea pe tot globul pământesc.
Şi atunci cum tinerii noştri nu mai au contact cu astfel de bunici? Bunicii noştri acum merg la sală. Nu e rău, dar totuşi, chipul acela al bunicii. Bunica era îngerul meu.
Copiii noştri sunt privaţi de astfel de lucruri. Bunicii nu mai au timp de copii acum. Cel mai bun medicament pentru un copil care trece prin perioada anxietăţii este bunica.
