"Pentru a creea intimitate emoțională avem nevoie de context, și contextul este oferit de relația de atașament, extrem de importantă, între părinți și copii. Iar prin intimitate emoțională înțelegem apropiere emoțională între părinte și copil, acceptarea pe care orice copil are nevoie să o primeasca din partea părintelui său și să știe că poate fi el însuși.", a explicat Alexandra Irod, la Antena 3.
"Să vadă dragoste din partea părintelui chiar și atunci când comportamentul lui poate nu este unul dezirabil.
Primii 2-3 ani sunt extrem de importanți în formarea acestei relații de atașament. Atunci se formează legătura puternică între noi și îngrijitorul principal, de cele mai multe ori mamele.
Și aceasta relație de atașament este cea care va deveni fundament pentru toate relațiile noastre inter-umane, și în viață noastră adultă. De aceea, dacă reușim ca în primii ani să îi ținem aproape și să dezvoltăm acest atașament sănătos, următorii ani vor fi mult mai simpli, apropo de interacțiune."
Paul Olteanu: Matrița care se scrie în primii doi ani de viață rămâne cu noi tot restul vieții
"Circuitele de atașament sunt niște structuri foarte primitive, sute de milioane de ani de evoluție în spatele lor, care presupun ca un nou-născut, din orice specie de mamifer sau specia noastră, să caute contact și să-și ia modelul despre lume și viață de la figura semnificativă de atașament, care în mod biologic este mama.", spune Paul Olteanu, fondatorul Mind Architect
"Atașamentul nu se manifestă la fel la orice vârstă. Prima etapă e și cea mai complicată pentru părinți, de multe ori. Pentru că e nevoie de proximitate fizică. Cu cât ai creierul mai puțin maturizat, cu atât înțelegi lucruri mai simple și mai brute. Și atunci, în primul an de viață, proximitatea asta fizică, când copilul țipă părintele trebuie să fie fizic prezent lângă el, este un lucru foarte important.
Pentru că pe mine nu mă ajută partea asta evoluată, superioară, cortexul prefrontal, care se maturizează până spre 25 de ani, să înțeleg că tu dacă ești bucătărie și gătești, tu de fapt ești aproape de mine și mă iubești. Eu nu am cum să înțeleg asta, din perspectiva funcțională."
"Relația de atașament, circuitele astea cele mai profunde se întipăresc în primii doi, când noi nu prea avem amintiri conștiente"
"Vorbești cu o vietate care nu are funcția de gândire abstractă încă formată, care nu procesează limbaj, care nu are amintiri conștiente, nu pot să țin minte că tu ai fost aici acum 5 minute.
Matrița care se scrie în primii doi ani rămâne cu noi tot restul vieții. Nu trebuie să fii lipit fizic de copil tot timpul, dar sunt perioade critice în care inclusiv prezența fizică, ton blând, contează enorm.
Pe măsură ce se dezvoltă creierul, eu pot să simt că mă iubește și dacă sunt plecat fizic. Lururile care funcționează în relațiile de cuplu se bazează pe aceleași sisteme cerebrale care funcționează și în relația părinte copil.
Pe măsură ce se dezvoltă creierul eu pot să înțeleg că ești aproape de mine, pentru că îmi dai un mesaj și mă întrebi cum a fost la teza, versus că ai dormit cu mine în brațe. La început e nevoie de dovezi mai simple, după aceea putem opera și cu forme mai abstracte."
