Antena 3 CNN Life Prosecco cu diamante și vinuri vulcanice. Noile tendinţe pentru băuturile alcoolice au fost prezentate la o expoziţie, în Paris

Prosecco cu diamante și vinuri vulcanice. Noile tendinţe pentru băuturile alcoolice au fost prezentate la o expoziţie, în Paris

N.B.
3 minute de citit Publicat la 07:00 16 Feb 2025 Modificat la 08:09 16 Feb 2025
Prosecco cu diamante și vinuri vulcanice. Noile tendinţe pentru băuturile alcoolice au fost prezentate la o expoziţie, în Paris
Noile tendinţe în domeniu au fost prezentate la târgul Wine Paris, primul de acest gen în acest an și cel mai important la nivel european. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Noile tendinţe în domeniu au fost prezentate la târgul Wine Paris, primul de acest gen în acest an și cel mai important la nivel european care a numărat nu mai puţin de 5000 de expozanți, relatează La Repubblica.

Lumea vinului se află într-o fază de tranziție și schimbare profundă, etapă marcată de două extreme: una care îşi revendică rădăcinile şi tradiţia şi cealaltă care vrea să lase în urmă trecutul. 

 

Nivel scăzut de alcool

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Vinexposium (@vinexposium)

Lumea alcoolului zero sau cu un procent scăzut atrage din ce în ce mai mult atenția producătorilor, cumpărătorilor și iubitorilor de vin. Această tendinţă a luat naştere parțial pentru modă, parțial pentru necesitate, parțial pentru schimbarea gusturilor și atenția sporită pentru sănătate. Multe crame tradiționale se gândesc la scăderea conținutului de alcool cu ​​unul sau două grade, fără să scoată alcoolul dar lucrând cu struguri cultivaţi în podgorii la altitudini mai mari și recolte mai timpurii, și folosind în pivniță instrumente pe care tehnologia le pune la dispoziție. De exemplu Consorțiul Bolgheri ia în calcul această opțiune. Pe de altă parte Consorțiul Prosecco DOC a luat deja măsuri, propunând un vin la 9 grade la expoziţia de la Paris, față de cele 11 la care se prezintă de obicei vinul.

Cocktail prêt-a-porter

 

La Wine Paris, la secțiunea băuturi spirtoase și mixologie, o mare parte a fost dedicată produselor cu alcool zero și scăzut. Printre acestea, o selecție de cocktailuri gata preparate cu conținut scăzut de alcool. Preponderent pe bază de fructe, cu 4-5 grade alcoolice. Este popular ananasul, pur cu varianta pina colada, dar si piersici si fructe rosii. Fără să uităm de cele mai clasice ca Spritz și Bellini. Totul în sticle de 33 cl cu etichete subțiri și colorate. Gustul, însă, a fost evaluat de specialişti că, în multe cazuri, cu siguranță necesită îmbunătățiri.

"Poco vino", ambalajul inovator australian

Ideea și vinul sunt australiene, sticla olandeză. Și numele? Italienesc. Proiectul prezentat la Paris de o companie australiană se numește "Poco Vino", adică vin la pahar. Vorbim despre sticle de vin de 187 ml, cu capac filetat şi colorat. "Le-am proiectat pentru cei care doresc să bea o cantitate mică de vin, pentru cuplurile în care o persoană dorește poate să bea un vin roșu și cealaltă un vin alb, pentru cei care au puțin spațiu acasă și pentru cei care vor pur și simplu să se distreze", a explicat managerul comercial al firmei. Cât depre nume, acesta a declarat: "Small wine nu a fost suficient de sexy." 

Vinurile vulcanice

De la vinurile maghiare, prezentate la Paris într-un masterclass dedicat de maestrul vinului Konstantin Baum, până la cele ale insulelor împrăștiate în Oceanul Atlantic, mai ales vinul exclusivist Arquipelago din Azore, vinurile vulcanice își confirmă potențialul atractiv. Maestrul ungur MW Baum a precizat despre aceste vinuri vulcanice: "Un fir comun și un stil care unește toată Europa, chiar dacă sunt zone diferite, cu vulcani în unele cazuri încă activi, ca de exemplu Etna, în altele inactivi ca în cazul celor maghiari. Vinurile vulcanice atrag puternic consumatorii și păstrează caracteristicile de bază date de notele minerale și fumurii". 


Linia de Prosecco cu diamante

Sandro Bottega a sedus publicul parizian cu lina sa de Prosecco. Cele 4 recolte nu sunt doar rezultatul unor rafinamente diferite, ci sunt prezentate și în sticle diferite. Sticlele de prosecco sunt rezultatul a 4 recolte care variază din 2024 ( 3 luni de învechire) la 2023 (4 luni de învechire) până la 2022 și 2021 (9 luni). În 2021 și 2022, vinul de bază se odihnește în oțel timp de 2 ani cu o parte care se rafinează în baric. Apoi se refermentează şi se odihneşte timp de nouă luni înainte de a fi îmbuteliat. Toate cu metoda Charmat. Pe sticla în totalitate neagră, s-au aplicat 3 mii de diamante, aşezate manual. Pe sticla învechită timp de 12 luni care este încă în pregătire, vor fi 5 mii de diamante, plus culoarea tipică casei, auriu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close