Antena 3 CNN Life Sănătate Rogobete spune că România poate primi medicamente inovative de la Pfizer, în plata celor aproape 700 de milioane de euro: E un scenariu

Rogobete spune că România poate primi medicamente inovative de la Pfizer, în plata celor aproape 700 de milioane de euro: E un scenariu

M.P.
1 minut de citit Publicat la 19:57 02 Apr 2026 Modificat la 19:59 02 Apr 2026
alexandru rogobete agerpres
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății. Sursa foto: Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, joi seară, la Antena 3 CNN, că România ar putea cere medicamente inovative de la Pfizer, odată cu plata celor aproape 700 de mlioane de euro, după decizia unui tribunal din Belgia. "Poate fi un scenariu pe care îl vom dezvolta începând de săptămâna viitoare, dar nu exclud şi acest scenariu de negociere", a afirmat Rogobete, care a adăugat că va merge personal pentru a negocia cu Pfizer.

Întrebat de unde va plăti România cei aproape 700 de milioane de euro către Pfizer, Rogobete a răspuns:

"Am avut o întâlnire azi cu ministerul Finanţelor, vor urma şi altele, pentru că este o chestiune de fiscalitate, împreună cu echipa de avocaţi... Vor veni cu 2-3 scenarii, sigur că le vom comunica. Încercăm să găsim varianta care pune cel mai mic impact, într-un timp scurt, pe bugetul de stat".

Ministrul Sănătăţii a adăugat că se studiază scenariul în care România să nu plătească inutil această sumă exorbitantă.

"(România poate negocia cu Pfizer ca, de suma de aproape 700 de milioane de euro, să primim medicamente inovative?) Poate fi un scenariu pe care îl vom dezvolta începând de săptămâna viitoare, dar nu exclud şi acest scenariu de negociere. 

(vă duceţi personal să negociaţi cu Pfizer?) Da, mă duc personal. Mă bazez pe experienţa celor din Ministerul Finanţelor", a mai afirmat Alexandru Rogobete.

România a pierdut procesul cu Pfizer legat de achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să preia toate dozele rămase și să achite integral contractul, în valoare de aproximativ 600 de milioane de euro, a transmis tribunalul din Bruxelles. Decizia vine după ce autoritățile române au refuzat să mai accepte livrările, invocând scăderea cererii de vaccinuri. Hotărârea este executorie, dar nu definitivă și poate fi contestată. Și Polonia a pierdut un proces similar.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close