Un studiu surprinzător, realizat pe peste 4.500 de vârstnici, a constatat că persoanele supraponderale sau obeze în momentul diagnosticării cu demență au avut un risc de deces cu 16% până la 27% mai mic decât cele cu greutate normală. Cercetătorii bănuiesc că rezervele suplimentare de energie și de masă musculară i-ar putea ajuta pe pacienți să facă față efectelor bolii asupra organismului, deși motivul acestui avantaj de supraviețuire rămâne neclar, scrie Science Daily.
Un nou studiu surprinzător arată că persoanele supraponderale sau obeze în momentul diagnosticării cu demență tind să trăiască mai mult decât cele cu greutate normală. Rezultatele contrazic așteptările privind relația dintre greutate și sănătate și sugerează că kilogramele în plus ar putea fi asociate cu un avantaj neașteptat de supraviețuire după apariția demenței.
Cercetători de la Columbia University Mailman School of Public Health și de la NYU School of Global Public Health au descoperit că greutatea corporală din momentul diagnosticului ar putea oferi indicii importante despre cât de mult ar putea trăi o persoană cu demență.
Rezultatele, publicate în Journal of Alzheimer’s Disease, subliniază și importanța unei alimentații adecvate pentru persoanele care trăiesc cu această boală.
Concluziile sunt cu atât mai intrigante cu cât obezitatea este un factor de risc bine cunoscut pentru mai multe probleme grave de sănătate, printre care bolile de inimă și diabetul.
Supraponderalitatea sau obezitatea la vârsta de mijloc sunt asociate și cu o probabilitate mai mare de a dezvolta demență mai târziu în viață. Totuși, cercetări anterioare au sugerat că relația s-ar putea inversa odată ce demența apare, o greutate mai mare fiind legată de o supraviețuire mai bună.
„Pentru că această constatare este oarecum contraintuitivă, o întrebare importantă este dacă nu cumva ar putea fi pur și simplu un artefact al unor erori sistematice. Analizele noastre sugerează că principalele surse de eroare pe care le-am examinat nu explică avantajul de supraviețuire asociat cu o greutate mai mare”, a declarat autoarea corespondentă a studiului, Yuan Zhang, doctor în științe și profesor asistent de științe sociomedicale la Columbia Mailman și în cadrul Butler Columbia Aging Center.
Obezitatea, legată de un risc de deces cu până la 27% mai mic
Cercetătorii au constatat diferențe importante de supraviețuire în funcție de greutatea corporală din momentul diagnosticării cu demență. Comparativ cu persoanele cu greutate normală, cele supraponderale sau obeze au avut un risc de deces semnificativ mai mic, chiar și după ce cercetătorii au luat în calcul fumatul, afecțiunile medicale existente și caracteristicile demografice.
Persoanele supraponderale (cu un indice de masă corporală între 25 și 29,9) au avut un risc de deces cu 16% mai mic. Cele cu obezitate de gradul 1 (IMC între 30 și 34,9) au înregistrat o scădere și mai mare, de 27%, în timp ce persoanele cu obezitate de gradul 2 și 3 (IMC egal sau mai mare de 35) au avut un risc cu 22% mai mic.
În ciuda acestor diferențe izbitoare, cercetătorii avertizează că rezultatele nu trebuie interpretate ca o recomandare ca persoanele cu demență să se îngrașe.
„Asta nu înseamnă că pacienții cu demență ar trebui să încerce să devină supraponderali sau obezi, pentru că studiul nostru nu a fost conceput să testeze această întrebare. Dar rezultatele noastre sugerează că greutatea poate fi un semnal prognostic util pentru supraviețuire în momentul diagnosticării cu demență. Ele susțin, de asemenea, ideea că alimentația este un factor-cheie pentru sănătatea și supraviețuirea persoanelor cu demență”, a declarat Virginia Chang, conferențiar de științe sociale și comportamentale la NYU School of Global Public Health și prima autoare a studiului.
Greutatea și demența, urmărite timp de 24 de ani
Pentru a investiga această legătură, Zhang, Chang și colegii lor au analizat informații din Health and Retirement Study, un proiect de cercetare reprezentativ la nivel național, care urmărește americani cu vârsta de 51 de ani și peste.
Echipa a analizat date colectate între 1998 și 2022, concentrându-se pe 4.523 de participanți care nu aveau demență când au intrat în studiu, dar care au dezvoltat ulterior boala.
Pentru că datele acopereau o perioadă atât de lungă, cercetătorii au putut analiza cum s-a modificat greutatea participanților în anii dinaintea diagnosticului. Au putut stabili, de asemenea, greutatea acestora în momentul în care a fost depistată demența și le-au putut urmări supraviețuirea ulterioară.
Această perioadă extinsă a fost deosebit de importantă, pentru că oamenii de știință s-au întrebat dacă beneficiul aparent al unei greutăți mai mari este real sau reflectă doar niște tipare înșelătoare din date.
O posibilitate este ca grăsimea sau masa musculară suplimentară să le ofere pacienților resurse care îi ajută să reziste efectelor fizice ale demenței. O alta este ca asocierea să provină din factori pe care studiile anterioare nu i-au luat suficient în calcul.
Ar putea scăderea în greutate să explice paradoxul demenței?
Una dintre principalele îngrijorări privește scăderea în greutate care apare înainte ca demența să devină evidentă clinic.
Cercetări anterioare ale lui Zhang și Chang au arătat că oamenii pot începe să slăbească cu până la 10 ani înainte de diagnosticarea demenței, iar scăderea devine tot mai accentuată pe măsură ce boala se apropie.
Acest lucru creează o posibilă problemă pentru studiile care măsoară greutatea doar în momentul diagnosticului. Unele persoane încadrate la greutate normală ar fi putut avea anterior mai multe kilograme și ar fi slăbit din cauza bolii aflate în dezvoltare.
Dacă aceste persoane se află deja într-un stadiu mai avansat al bolii, riscul lor de deces poate fi mai mare, ceea ce face ca, prin comparație, o greutate mai mare să pară benefică.
Cercetătorii au luat în calcul și alte posibile distorsiuni. Limitarea analizei doar la persoanele care dezvoltă demență poate crea relații înșelătoare între obezitate și mortalitate, chiar și atunci când legătura reală este mai complicată.
O altă problemă este așa-numita eroare a „supraviețuitorului”. Pentru că persoanele obeze au un risc mai mare de a muri din cauza unor boli înainte de a ajunge la vârsta la care apare de obicei demența, cele care trăiesc suficient de mult pentru a primi diagnosticul ar putea reprezenta un grup neobișnuit de sănătos.
Pentru a stabili dacă acești factori explică rezultatele, echipa a făcut analize suplimentare menite să evalueze mai multe posibile surse de eroare. Rezultatele au arătat că erorile examinate sunt puțin probabil să fie principalii factori din spatele legăturii observate între greutatea mai mare și mortalitatea mai scăzută.
De ce le-ar putea ajuta kilogramele în plus pe persoanele cu demență
Deși explicația exactă rămâne necunoscută, cercetătorii au identificat mai multe motive biologice pentru care o greutate corporală mai mare ar putea fi un avantaj pentru cineva care trăiește deja cu demență.
O posibilitate ține de rezervele de energie ale organismului. Persoanele cu mai multă grăsime depozitată sau cu o masă musculară mai mare ar putea fi mai bine pregătite să reziste perioadelor de alimentație deficitară și deteriorării fizice care poate însoți boala.
Demența poate afecta alimentația în mai multe feluri. Schimbările din funcționarea creierului pot reduce apetitul sau motivația de a mânca, în timp ce unii pacienți au nevoi energetice crescute sau își pierd treptat capacitatea de a se hrăni singuri. În timp, aceste probleme pot duce la o scădere semnificativă în greutate, la pierderea masei musculare și la deteriorarea stării de sănătate.
„Alimentația poate fi o mare problemă pentru persoanele cu demență”, a declarat Chang. „Ele pot suferi de cașexie și de incapacitatea de a mânca, ceea ce se poate datora schimbărilor în impulsul central al creierului, ducând la pierderea poftei de mâncare și a inițiativei, la un consum crescut de energie și la dificultăți în a se hrăni singure”.
Rezervele suplimentare de energie sau de masă musculară i-ar putea ajuta pe pacienți să facă față acestor provocări, deși studiul nu a demonstrat că acești factori explică direct diferențele de supraviețuire.
Cercetătorii subliniază că există încă întrebări importante fără răspuns. Chiar și după ce au examinat mai multe posibile erori și au identificat explicații biologice plauzibile, ei nu pot spune cu certitudine de ce participanții supraponderali și obezi au avut o mortalitate mai scăzută.
Cu toate acestea, Zhang și Chang cred că greutatea din momentul diagnosticării cu demență ar putea oferi informații valoroase despre șansele de supraviețuire ale unui pacient. Rezultatele întăresc și importanța identificării și rezolvării problemelor de nutriție la persoanele cu demență.
Printre ceilalți autori ai studiului se numără Eleanor Hayes-Larson, de la University of Southern California, și Hui Zheng, de la Universitatea din Toronto.
