Antena 3 CNN Life Boala cu care ne confruntăm toți, după o anumită vârstă. Singurul tratament este intervenția chirurgicală

Boala cu care ne confruntăm toți, după o anumită vârstă. Singurul tratament este intervenția chirurgicală

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 12:14 08 Apr 2021 Modificat la 12:26 08 Apr 2021
Boala cu care ne confruntăm toți, după o anumită vârstă. Singurul tratament este intervenția chirurgicală
Sursa foto: pixabay

”Ce trebuie să știm este că, în principiu, cataracta este un diagnostic degenerativ care vine odată cu înaintarea în vârstă. Sunt situații speciale în care ne naștem cu cataractă, ca în cazul copiilor cu cataractă congenitală, sau în cazul unor traumatisme, lovituri sau boli pe care le avem, putem dezvolta și cataractă, cu titulatura unei boli secundare sau complicate. 

Apare la noi toți, odată cu înaintarea în vârstă, evident la unii mai rapid, afectând poate chiar persoanele active, în jurul vârstei de 55 de ani. Unele dintre persoane care au vicii de refracție, adică poartă ochelari sau au dioptrii semnificative, pot resimți tulburările acestea încă mai devreme de vârsta de 50 de ani. 

Vederea încețoșată, principalul simptom

Prin ce se traduc aceste tulburări, cel mai simplu, printr-o vedere încețoșată. Însă, dacă este un fenomen ce se întâmplă lent, de cele mai multe ori nu ne dăm seama de această încețoșare a vederii. Culorile sau intensitatea culorilor începe să scadă și de cele mai multe ori, simptomele nu sunt directe, sunt indirecte. Începem să apreciem greșit distanțele, ne putem împiedica de cele mai multe ori crezând că nu vedem ceva. Nu este vorba despre faptul că nu suntem atenți, ci o apreciere greșită a distanțelor sau chiar faptul că nu vedem un dâmb, o groapă, este mai degrabă o problemă cauzată de cataractă decât a unui deficit de atenție”, a declarat medicul Alina Gheorghe la Antena 3. 

Singurul tratament este intervenția chirurgicală

Potrivit acesteia, nu există prevenție pentru cataracta cauzată de înaintarea în vârstă, iar tratamentul este doar chirurgical. 

”La ora actuală, la nivel mondial sunt niște studii pilot pentru o terapie sistemică, cu picături, însă acestea sunt neomologate și sunt doar în stadiul de cercetare. Prin urmare, tratamentul, la nivel mondial este cel chirurgical. Chirurgia e evoluat spectaculos în ultimii 30 de ani, inciziile sunt foarte mici, gama de cristaline, practic lentila ce se introduce în ochi după eliminarea cataractei prin care pacientul vede s-a perfecționat și a ajuns la păstrarea unor detalii, cum ar fi nuanțele, vederea la orice distanță. 

Nu există un moment anume la care este recomandată operația

Recomand intervenția chirurgicală de cataractă atunci când pacientul devine deranjat. Spun deranjat pentru că, în cazul pacienților tineri, nu vederea îi deranjează, ci lipsa intensității culorilor, aprecierea greșită a distanței, sau un fenomen ce îi face să se simtă iritați sau nervoși sau o nesiguranță a vederii ce nu poate fi explicată sau bine relatată. Atât timp cât pacientul este deranjat de lucrurile astea, intervenția chirurgicală pentru cataractă este pretabilă. Altfel, în cazul oamenilor mai în vârstă, scăderea acuității medicale este principala indicație”, a mai spus chirurgul oftalmolog. 

 

×
Parteneri
x close