Descoperirea a fost posibilă mulțumită observaţiilor de o precizie neegalată pe care le face telescopul spațial James Webb.
Nebuloasa Inelului Sudic este situată în Calea Lactee la o distanţă de aproximativ 2.000 de ani-lumină de sistemul nostru solar, fiind un nor gigantic de gaz şi praf produs de o stea care, aflată pe moarte, expulzează o parte din materia sa - o cantitate mare de gaz şi puţin praf.
Conform Agerpres, în centru rămâne inima acestei stele, denumită pitică albă: o stea foarte fierbinte şi foarte mică, dificil de văzut în mod direct, dar a cărei existenţă poate fi ghicită prin prezenţa inelelor portocalii de jur împrejur, urme ale materiei pe care a ejectat-o.
Spre deosebire de Soare, care va muri în singurătate, pitica albă aflată în centrul Nebuloasei Inelului Sudic are un însoţitor. Se ştia până acum de existenţa unei stele ''însoţitoare'', mai uşor de observat în comparaţie cu pitica albă întrucât este încă în floarea vârstei.
Acest astru însoţitor este cel mai strălucitor corp ceresc din centrul discului de praf în fotografiile realizate de telescopul James Webb, care operează din această vară la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri de Terra.
Funcţionarea aceasta în duet, destul de clasică în Calea Lactee, nu oferea însă o explicaţie pentru structura „atipică'' a nebuloasei, a explicat pentru AFP Philippe Amram, din cadrul laboratorului de astrofizică din Marsilia, unul dintre autorii studiului publicat joi în „Nature Astronomy“, care analizează observaţiile recente ale telescopului, potrivit Adevarul.ro.
Stelele se află în centrul Nebuloasei Inelului Sudic
Observaţiile realizate de James Webb clarifică misterul: graţie imaginilor în infraroşu, o lungime de undă invizibilă pentru ochiul uman, instrumentele telescopului au descoperit dovada prezenţei a cel puţin alte două stele în centrul nebuloasei.
Stelele descoperite se află în centrul nebuloasei, care se întinde pe un diametru echivalent cu o distanţă de 1.500 de ori cât cea de la Soare la Pluto. Sunt mai îndepărtate de pitica albă decât steaua însoţitoare, dar per ansamblu, cele patru stele sunt suficient de apropiate unele de altele pentru a interacţiona.
În interiorul acestui grup de stele se produc astfel ''schimburile de energie'' care ''vor forma în urma lor'' structura nebuloasei, potrivit astrofizicianului, aceasta fiind explicaţia pentru aspectul neobişnuit al nebuloasei.
