x close

Celule stem, folosite în tratamentul căderii părului

de M.C.    |    29 Ian 2015   •   08:02
Celule stem, folosite în tratamentul căderii părului 768

Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă prin care pot obţine păr din celule stem.

Potrivit CNET, cercetătorii din cadrul programului de Dezvoltare, Îmbătrânire şi Regenerare de la Sanford-Burham folosesc celule stem pluripotente, transformate în celule dermice ale scalpului, care regulează formarea şi creşterea foliculilor de păr.

În cazul oamenilor, cultivarea acestor celule în afara corpului nu a fost viabilă, dar a dat rezultate în experimentele pe şoareci, iar cercetătorii spun că este un prim pas, important, către un tratament al calviţiei folosind celule stem.

În întreaga lume sunt sute de milioane de persoane afectate de fenomenul căderii părului.

Citeşte mai multe despre:

celule stem
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati