Oamenii de știință pot studia procesul de îmbătrânire al corpului uman mai detaliat ca niciodată, datorită celor peste un miliard de scanări făcute pe bază de voluntariat în Marea Britanie. Proiectul UK Biobank, cea mai mare inițiativă de imagistică umană din lume, a atins recent obiectivul de a scana creierele, inimile și alte organe ale 100.000 de persoane, în acest studiu care durează deja de 11 ani, scrie BBC.
„Cercetătorii folosesc deja aceste imagini, alături de alte date pe care le avem, pentru a identifica bolile în faze incipiente și pentru a interveni cu tratamente mai devreme”, a declarat prof. Naomi Allen, cercetător-șef la UK Biobank.
Toate aceste date sunt puse la dispoziția echipelor de cercetare din întreaga lume, la costuri reduse, pentru a găsi noi metode de prevenire a bolilor comune, de la boli cardiovasculare până la cancer.
Datele sunt anonimizate și accesibile universităților, organizațiilor non-profit, guvernelor și sectorului privat, cu taxe care variază între 3.000 și 9.000 de lire sterline.
Voluntarul cu numărul 100.000 a fost Steve. Scanarea sa integrală, realizată cu ajutorul unui aparat RMN a oferit imagini detaliate ale creierului, vaselor de sânge, oaselor și articulațiilor.
„Mama mea a fost diagnosticată cu demență în stadiu incipient acum câțiva ani și nu se simte bine. Cu acest gând în minte, vreau să contribui mai mult la cercetare, ca generațiile următoare să învețe de la oameni ca mine”, a spus Steve.
Scanări non-stop timp de 11 ani
Proiectul de imagistică a funcționat 13 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, în patru centre din Anglia. Fiecare participant are o programare de cinci ore, în care este scanat cu cinci tipuri diferite de echipamente (RMN, raze X, ecografie). Voluntarii nu primesc feedback individual, decât dacă radiologii descoperă ceva potențial grav.
Proiectul nu permite publicarea unor date personale precum numele sau locația exactă a participanților.
Ce este UK Biobank?
Lansat în 2003, UK Biobank este una dintre cele mai mari colecții de date biologice și medicale din lume. În total, 500.000 de voluntari de vârstă mijlocie au oferit mostre de ADN, sânge, urină și salivă, au completat chestionare despre stilul de viață și au trecut prin teste fizice periodice.
Mostrele sunt păstrate la temperaturi de -80°C, în azot lichid, în depozite gigantice din Stockport, Manchester.
Din 2014, o parte dintre acești participanți au fost supuși și imagisticii complexe, iar toți cei 100.000 urmează să fie rechemați pentru scanări repetate la intervale regulate, pentru a urmări cum se schimbă corpurile lor odată cu vârsta.
Datele strânse sunt utilizate pentru a urmări cum schimbările timpurii ale creierului sau ale corpului pot duce ulterior la boli.
Prof. Louise Thomas, de la Universitatea Westminster, spune că proiectul „a transformat complet” modul în care cercetătorii își fac munca.
„Părea o idee nebunească. Nimeni nu credea că se pot scana atât de mulți oameni”, afirmă ea. „Dacă am fi analizat aceste imagini manual, ne-ar fi luat mii de ani. Acum, folosind inteligența artificială, extragem totul în câteva minute.”
Datele UK Biobank au stat la baza a aproape 17.000 de studii științifice publicate în reviste de specialitate din 2003 până în prezent, iar în fiecare săptămână apar altele noi.
O combinație de scanări RMN, date de sănătate și modele AI poate prezice debutul timpuriu a 38 de boli comune. Chiar și consumul moderat de alcool este asociat cu un risc crescut de pierderi de memorie și demență.
RMN-ul hepatic detaliat poate înlocui intervențiile chirurgicale în diagnosticarea și monitorizarea unor boli de ficat.
Modificările structurale ale inimii pot duce la tulburări psihiatrice, inclusiv depresie.