Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperirea care ar putea rescrie istoria creștinismului. Arheologii au găsit un schelet purtând o amuletă veche de 1.800 de ani

Descoperirea care ar putea rescrie istoria creștinismului. Arheologii au găsit un schelet purtând o amuletă veche de 1.800 de ani

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:00 23 Aug 2026 Modificat la 08:00 23 Aug 2026
mana de barbat care tine o amuleta veche
Obiectul a fost descoperit în 2018, în timpul săpăturilor efectuate în situl fostului oraș roman Nida, aflat în apropiere de Frankfurt. Foto: Getty Images

O amuletă din argint, veche de aproximativ 1.800 de ani, descoperită într-un mormânt roman din apropierea orașului Frankfurt, Germania, ar putea schimba ceea ce istoricii știau până acum despre răspândirea creștinismului în Imperiul Roman. Potrivit cercetătorilor, inscripția gravată pe o fâșie mică de argint lungă de doar 3,5 centimetri reprezintă cea mai veche dovadă a existenței creștinismului descoperită la nord de Alpi, potrivit Popular Mechanics.

Toate celelalte dovezi considerate până acum certe privind prezența creștinilor în această regiune datează din secolul al IV-lea d.Hr., fiind cu cel puțin 50 de ani mai recente decât această descoperire.

„Această descoperire extraordinară are implicații în numeroase domenii de cercetare și va ține comunitatea științifică ocupată pentru mult timp. Este valabil atât pentru arheologie, cât și pentru studiile religioase, filologie și antropologie. O descoperire atât de importantă aici, la Frankfurt, este cu adevărat ceva excepțional”, a declarat Ina Hartwig, responsabilă pentru cultură și știință în administrația orașului Frankfurt.

Amuleta a fost găsită sub bărbia scheletului

Obiectul a fost descoperit în 2018, în timpul săpăturilor efectuate în situl fostului oraș roman Nida, aflat în apropiere de Frankfurt. Arheologii au cercetat un cimitir roman, iar în mormântul numerotat 134 au găsit o mică amuletă din argint, poziționată chiar sub bărbia scheletului.

Specialiștii cred că bărbatul purta amuleta la gât și a fost înmormântat cu ea.

În interiorul acesteia se afla o folie extrem de subțire din argint, pe care era gravată o inscripție. Examinările microscopice și radiografiile realizate în 2019 au confirmat existența textului, însă materialul era atât de fragil încât nu putea fi desfășurat fără a fi distrus.

Tomografia computerizată a permis citirea textului

Progresul a venit abia în mai 2024, când cercetătorii au folosit un tomograf computerizat de ultimă generație la Centrul Leibniz pentru Arheologie din Mainz.

„Provocarea a fost că foaia de argint era rulată, iar după aproximativ 1.800 de ani era și șifonată și comprimată”, a explicat Ivan Calandra, coordonatorul laboratorului de imagistică.

„Cu ajutorul tomografului am reușit să o scanăm la o rezoluție foarte mare și să realizăm un model 3D.”

Ulterior, obiectul virtual a fost analizat fragment cu fragment, ceea ce le-a permis specialiștilor să vadă, pentru prima dată, textul gravat pe folia de argint.

Reconstruirea inscripției a fost realizată de Markus Scholz, profesor la Universitatea Goethe din Frankfurt.

„Uneori au trecut săptămâni sau chiar luni până când am găsit următoarea soluție. Am apelat și la specialiști în istoria teologiei și am descifrat textul pas cu pas”, a declarat acesta.

O inscripție complet creștină, scrisă în latină

O parte din marginile textului s-au pierdut din cauza deteriorării obiectului, iar unele cuvinte sunt încă interpretate de cercetători.

Întreaga inscripție este redactată în limba latină, un aspect neobișnuit pentru acea perioadă, când majoritatea amuletelor erau scrise în greacă sau ebraică.

Textul conține invocări precum „În numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”, precum și referiri la Sfântul Tit, unul dintre ucenicii Apostolului Pavel, și include expresia „Sfânt, Sfânt, Sfânt!”.

Potrivit cercetătorilor, faptul că inscripția face referire exclusiv la creștinism, fără elemente aparținând altor credințe, este neobișnuit pentru amuletele din acea epocă și reflectă atașamentul religios al celui care a purtat-o.

Descoperirea ar putea schimba cronologia răspândirii creștinismului

Specialiștii subliniază că, în secolul al III-lea d.Hr., asumarea credinței creștine presupunea riscuri importante pentru credincioși.

Studiul evidențiază și alte elemente considerate foarte timpurii, precum menționarea Sfântului Tit, folosirea invocației „Sfânt, Sfânt, Sfânt!”, devenită mai răspândită abia în secolul al IV-lea, dar și expresia „își pleacă genunchii”, inspirată din Epistola către Filipeni a Apostolului Pavel.

„«Inscripția de la Frankfurt» este o senzație științifică. Ca urmare, istoria creștinismului la Frankfurt și dincolo de acest oraș va trebui mutată înapoi cu aproximativ 50 până la 100 de ani”, a declarat primarul orașului Frankfurt, Mike Josef.

 
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close