Antena 3 CNN Life Știinţă "Misiune îndeplinită”. Naveta Spaţială Endeavour, la final de carieră. Mii de persoane i-au urat "pensie" plăcută

"Misiune îndeplinită”. Naveta Spaţială Endeavour, la final de carieră. Mii de persoane i-au urat "pensie" plăcută

"Misiune îndeplinită”. Naveta Spaţială Endeavour, la final de carieră. Mii de persoane i-au urat "pensie" plăcută
Sursa foto: Foto: AFP/ Mediafax
15 Oct 2012   •   09:37

Misiunea 26 – misiune îndeplinită”, a anunţat primarul oraşului Los Angeles , Antonio Villaraigosa, în uralele a mii de spectatori, în timp ce naveta spaţială Endeavour a „păşit” duminică în noua sa casă, Centrul pentru Ştiinţă din California.

A fost concepută să călătorească cu 5 mile pe secundă, însă duminică, Endeavour nu s-a grăbit. A fost transportată fără grabă, triumfătoare, printre miile de americani care au avut ocazia să o vadă îndeaproape.

Înainte de a ieşi la pensie, naveta spaţială a dus la bun sfârşit nu mai puţin de 25 de misiuni pentru NASA.



Istoria Endeavour

Naveta Spaţială Endeavour a fost a cincea navă a flotei NASA. Congresul SUA a autorizat construcția lui Endeavour în 1987 pentru a înlocui pe Challenger, pierdută în accidentul din 1986. Modele structurale din timpul construcțiilor lui Discovery şi Atlantis au fost folosite la asamblare. Decizia de a construi Naveta Spatială Endeavour a fost preferată în locul reparării şi dotării pentru condiţii de zbor a lui Enterprise deoarece era mai ieftin.

Endeavour a fost construită de Rockwell International, asamblarea terminându-se în mai 1991. Prima lansare a avut loc un an mai tarziu, în mai 1992. În timpul primei misiuni a capturat şi relansat satelitul de comunicații INTELSAT VI.

În 1993 a făcut prima misiune de întreţinere a Telescopului Spaţial Hubble. Endeavour a fost scoasă din serviciu şapte luni în 1997 pentru reparaţii, incluzând instalarea unui nou airlock. În decembrie 1998 a furnizat Modulul Unity către Statia Spațială Internaţională.




Endeavour a fost numită în urma unei competiţii naţionale între studenţi și elevi.

Endeavour şi-a completat ultima perioadă de modificări majore ( din decembrie 2003 până în 6 octombrie 2005). În tot acest timp, i-au fost adăugate îmbunătăţiri esențiale, încluzând un nou, multi-funcțional, sistem de afişare electronic (cockpit din sticlă), un receptor GPS avansat, dar şi recomandările de siguranţă ale Comisiei pentru Investigarea Accidentului Columbia (CAIB).

Până în noiembrie 2009, Naveta Spaţială Endeavour a zburat de 24 ori, petrecând 280 zile în spaţiu, completând 4,429 orbite, parcurgând 166,003,247 km.

Mai multe fotografii in GALERIA FOTO de mai jos







 


 

×
Subiecte în articol: naveta spatiala NASA
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close