Antena 3 CNN Life Știinţă O lume bolnavă, bolnavă. Milioane de oameni, dependenţi de antidepresive

O lume bolnavă, bolnavă. Milioane de oameni, dependenţi de antidepresive

O lume bolnavă, bolnavă. Milioane de oameni, dependenţi de antidepresive
de M.C.    |    20 Noi 2013   •   19:58

Incidenţa folosirii antidepresivelor a crescut în ţările dezvoltate în ultimii zece ani, arată The Guardian, citând surse ale Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică, semn că doctorii le prescriu în exces.


Datele arată că, în unele ţări, peste 10% dintre adulţi folosesc antidepresive, fruntaşi fiind americanii, islandezii şi australienii. De asemenea, numărul chinezilor care iau antidepresive creşte anual cu 20%. 
 
Principala problemă este că cifrele privind numărul de antidepresive prescrise nu sunt în concordanţă cu cele ale pacienţilor depresivi, care deşi sunt în creştere, nu justifică într-o asemenea măsură creşterea folosirii medicaţiei aferente bolii. 
 
Un posibil factor responsabil pentru acest fenomen ar fi criza financiară, un semn în acest sens fiind faptul că prescrierea antidepresivelor a crescut exponenţial în ţări precum Spania şi Portugalia.
 
Majoritatea experţilor sunt de acord că pilule sunt prescrise în exces pentru unii pacienţi şi prea puţin pentru alţi pacienţi. "O parte dintre ei cred că antidepresivele sunt remediul împotriva nefericirii. Nu este cazul, nefericirea este o parte a umanităţii" spune Tim Cantopher, profesor doctor psihiatru în Marea Britanie.  

×
Subiecte în articol: medicamente
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close